Ungaria: Președintele Tamas Sulyok a promulgat legea privind încetarea propriului mandat
Modificarea legislativă face parte din eforturile premierului Magyar de a demola bastioanele de putere ale fostului prim-ministru Viktor Orban, pentru care Magyar susține că a primit un mandat puternic din partea alegătorilor la alegerile din aprilie.
Amendamentul va pune capăt mandatului lui Sulyok cu efect imediat, invocând „pierderea gravă a încrederii” societății într-un lider ales la începutul anului 2024 de către parlamentarii din partidul Fidesz al lui Orban, scrie Reuters.
Tamas Sulyok: Un precedent negativ
Tamas Sulyok a declarat că nu a avut altă opțiune decât să aprobe fără obiecții amendamentul, întrucât aceasta respecta litera legii. Cu toate acestea, fostul judecător al Curții Constituționale a avertizat că reforma a adus atingere statului de drept în Ungaria.
El a spus că amendamentul marchează „un moment de cotitură în democrația constituțională a Ungariei”. Președintele a adăugat că prin demiterea titularilor de funcții publice se creează „un precedent negativ care provoacă o rană profundă valorilor constituționale ale democrației, separării puterilor și statului de drept”.
Un nou președinte va fi ales
Parlamentul, unde partidul de centru-dreapta al lui Magyar, Tisza, deține o majoritate de două treimi care îi permite să modifice orice lege, va alege un nou președinte până la intrarea în vigoare a unei noi constituții sau pentru o perioadă de maximum cinci ani.