Vicepreşedintele american Joe Biden a depus jurământul pentru al doilea mandat

Vicepreşedintele american Joe Biden a depus duminică jurământul pentru al doilea mandat, la Washington, cu câteva ore înaintea preşedintelui Barack Obama şi cu o zi înainte de festivităţile grandioase organizate în aer liber liber, luni.

122 afișări
Imaginea articolului Vicepreşedintele american Joe Biden a depus jurământul pentru al doilea mandat

Vicepreşedintele american Joe Biden a depus jurământul pentru al doilea mandat (Imagine: mediafax Foto/AFP)

În faţa judecătoarei de la Curtea Supremă Sonia Sotomayor, Joe Biden, în vârstă de 70 de ani, a jurat să apere Constituţia, în cadrul unei ceremonii private, la reşedinţa vicepreşedintelui, Observatorul Naval.

Potrivit tradiţiei, având în vedere că 20 ianuarie cade duminică, festivităţile publice au fost programate pentru luni, când sute de mii de persoane vor asista la o ceremonie la "Mall", o esplanadă imensă, la Capitoliu.

Barack Obama va depune şi el jurământul duminică, cu puţin înainte de prânz (19.00, ora României), ora la care începe în mod oficial al doilea mandat al său. Ceremonia privată va avea loc la Casa Albă, iar la aceasta vor participa câţiva invitaţi şi va fi transmisă în direct de televiziuni.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici