Economic

Cristian Petrescu: România ar putea avea un circuit de Formula 1

Compania germană Tilke, specializată în design de circuite auto de teste şi competiţii, vrea să dezvolte un circuit de Formula 1 în România, în Bucureşti sau pe litoral.

Petrescu: Hotelierii de pe litoral nu vor all inclusive şi din acest motiv pierd turişti

Hotelierii de pe litoral câştigă mai mult din mâncare dacă nu vând pachete all inclusive, deşi acest sistem le-ar aduce mai mulţi turişti, a declarat joi, la târgul de turism ITB Berlin, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu.

Grecia mai are timp până joi seara să convingă creditorii privaţi să accepte restructurarea datoriei

Grecia trebuie să convingă până joi seara investitorii privaţi să participe la cea mai amplă restructurare a unei datorii suverane din istorie, iar un eşec ar pune în pericol al doilea pachet de ajutor financiar, de 130 miliarde euro, şi ar deschide calea unui faliment haotic.

Comisia Europeană a aprobat conversia în acţiuni a datoriei Oltchim faţă de AVAS

Comisia Europeană a aprobat conversia în acţiuni a datoriei Oltchim (OLT) faţă de AVAS, care se ridică la aproximativ 135 milioane euro, în urma operaţiunii autoritatea urmând să devină acţionarul majoritar al combinatului chimic.

Cu cât economisesc mai mult bărbaţii decât femeile prin depozite bancare sau conturi de economii

Bărbaţii economisesc în medie cu 17% mai mult decât femeile prin intermediul produselor clasice, în schimb diferenţele se reduc în cazul soluţiilor de economisire şi investiţii mai complexe, potrivit unui studiu al BCR.

Premierul Ungureanu se va întâlni vineri dimineaţa cu guvernatorul Mugur Isărescu

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu se va întâlni, vineri dimineaţa, cu guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, la discuţii urmând să participe, cel mai probabil, şi ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi.

STUDIU: Preţurile terenurilor din Bucureşti vor stagna pentru al doilea an consecutiv în majoritatea zonelor. În ce zone ale Capitalei preţurile terenurilor ar putea creşte

Preţurile terenurilor din Bucureşti se vor menţine la nivelurile de la sfârşitul anului 2010, singurele zone care ar putea înregistra în acest an scăderi ale preţurilor, dar şi în ceea ce priveşte cererea, fiind cele periferice şi fără infrastructură, potrivit unui raport al The Advisers.

Toyota recheamă în service aproape 700.000 de maşini în Statele Unite

Producătorul auto nipon Toyota recheamă în service peste 681.000 de autovehicule vândute în Statele Unite, pentru a remedia posibile probleme ale sistemului de direcţie sau stopurilor.

Cum văd turiştii germani vacanţa în România: Nu există programe de agrement sau suveniruri cu specific naţional, dar sunt hoţi şi cerşetori

Turiştii germani care vin în vacanţe în România se întorc cu mare parte din bani necheltuiţi, pentru că infrastructura de agrement lipseşte, iar hotelierii nu au programe interactive care să-i ţină pe clienţi în restaurante, a declarat Toni Messerschmidt, proprietarul unei agenţii germane.

Carlos Slim Helu rămâne cel mai bogat om din lume. Ce avere are singurul român din topul Forbes

Mexicanul Carlos Slim Helu s-a menţinut pentru al treilea an consecutiv pe prima poziţie în topul miliardarilor lumii, cu 69 miliarde de dolari, urmat de Bill Gates şi Warren Buffet, în timp ce averea singurului român din clasamentul Forbes, Dinu Patriciu, a scăzut cu 700 milioane de dolari.

NOUL IPAD, lansat de Apple. Care sunt caracteristicile şi preţurile noii tablete. Când va apărea în România – FOTO şi VIDEO

Grupul american Apple a prezentat miercuri a treia versiune a tabletei iPad, care are o calitate mai bună a display-ului, un procesor cu patru nuclee şi o cameră foto de 5 MP. Oficialii Apple s-au referit la noul produs folosind doar sintagma "THE NEW IPAD" (NOUL IPAD), nu iPad 3 sau iPad HD, aşa cum aşteptau unii specialişti din domeniul IT.

Producătorii auto europeni vor ca liderii politici să accepte închiderea de fabrici şi concedierile

Producătorii auto europeni, presaţi de supracapacitatea de producţie care le afectează profiturile şi îi lasă vulnerabili în faţă concurenţilor străini, vor ca liderii politici să accepte că trebuie închise fabrici şi redus numărul de locuri de muncă.

Deţinătorii unor datorii elene de peste 110 miliarde euro vor participa la schimbul de obligaţiuni

Deţinătorii unor datorii elene de peste 110 miliarde euro, între care 30 de investitori membri ai Institutului pentru Finanţe Internaţionale (IFI), şi-au anunţat participarea la schimbul de obligaţiuni, sugerând că peste 50% dintre creditorii privaţi vor susţine programul.

Tabloidul german Bild a cumpărat obligaţiuni elene şi refuză restructurarea datoriei Greciei

Tabloidul german Bild, care deţine obligaţiuni emise de Grecia în valoare de 10.000 de euro, refuză să participe la restructurarea datoriei statului elen, în urma căreia ar primi cel mult 3.000 de euro.

Camelia Voiculescu a cumpărat acţiuni Rompetrol în prima jumătate de oră de la listarea lor pe BVB

Camelia Voiculescu a cumpărat, în 2004, acţiuni Rompetrol în prima jumătate de oră de la listarea acestora pe Bursa de Valori Bucureşti, fiind prima tranzacţie pe bursă făcută de aceasta, a declarat în faţa judecătorilor, a declarat, în faţa instanţei, specialistul pe bursă Nicolae Gheorghe.

Croitoru: Dacă sunt resurse, creşterea salariilor poate fi benefică pentru că va susţine consumul

Majorarea salariilor, prin creşterea directă sau reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, poate fi benefică, întrucât va susţine consumul, componenta cu cea mai slabă revenire anul trecut, dar numai în condiţiile în care Guvernul va găsi resursele financiare necesare, apreciază Lucian Croitoru

Apple lansează astăzi iPad 3. Noua tabletă, „crucială” în efortul companiei de a domina în continuare piaţa globală

Compania americană Apple se pregăteşte să lanseze miercuri tableta iPad 3, cu tehnologie 4G, anticipând că noul model îi va determina pe americani să plătească mai mult pentru înregistrările video de înaltă calitate.

Recompensă de aproape 60 de milioane de dolari: Şeful Ford a primit acţiuni pentru readucerea grupului pe profit

Grupul american Ford a acordat directorului general, Alan Mulally, acţiuni în valoare de 58,3 milioane de dolari, ca recompensă pentru readucerea pe profit a producătorului auto în ultimii trei ani, după pierderile înregistrate în perioada 2006-2008.

Băsescu: Competitivitate şi creşterea productivităţii, cuvinte de ordine înainte de a fi în zona euro

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în Parlament, că economia competitivă şi creşterea de productivitate trebuie să fie cuvintele de ordine înainte de a intra în zona euro.

România primeşte circa zece milioane de euro de la UE pentru distribuirea de fructe în şcoli

România va primi din partea UE aproape zece milioane de euro pentru distribuirea de fructe şi legume în şcoli, în anul şcolar 2012-2013, potrivit unui proiect de decizie al Executivului european.

Noul Logan ar putea fi lansat la sfârşitul acestui an sau începutul lui 2013. Va apărea noua generaţie Sandero înainte?

Noul model Logan ar putea fi lansat pe piaţă la sfârşitul acestui an sau începutul anului viitor, a declarat la Salonul Auto de la Geneva directorul de vânzări al Renault, Jerome Stoll.

Ialomiţianu: E posibil ca o parte din ce nu s-a recuperat din tăieri să se dea la jumătatea anului

Fostul ministru al Finanţelor Gheorghe Ialomiţianu a declarat, miercuri, că "este posibil ca o parte din ceea ce nu s-a recuperat din tăierile din 2010 privind salariile să se poată da la jumătatea anului".

Subway va deschide un restaurant în Iulius Mall Cluj

Subway, cel mai mare lanţ de restaurante fast food la nivel mondial, va deschide în primăvara acestui an o unitate în Iulius Mall Cluj, prima din Transilvania.

Italia majorează TVA de la 21% la 23%, parte a unui program de austeritate

Italia va majora TVA cu două puncte procentuale în octombrie, la 23%, măsura făcând parte din planul de austeritate adoptat de guvern în decembrie, a indicat secretarul de stat din Ministerul Economiei, Vittorio Grilli.

Băsescu: Aveţi de ce să fiţi optimişti. România nu va face paşi înapoi

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, miercuri, parlamentarilor că au motive să fie optimişti, el subliniind că "România nu va face paşi înapoi chiar dacă Europa va fi în recesiune în a doua parte a anului".

Băsescu, în Parlament: Măsurile luate în 2010 au prevenit un derapaj similar cu cel din Grecia. Trebuie să găsim soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să reîntregim salariile bugetarilor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, în Parlament, că măsurile de austeritate luate în 2010 au prevenit un derapaj similar cu cel din Grecia, şi că trebuie găsite soluţii pentru ca în jurul datei de 1 iunie să fie reîntregite salariile bugetarilor.

Trei foşti directori ai Porsche au fost inculpaţi pentru fals

Fostul director Financiar al Porsche Holger Haerter şi alţi doi membri ai conducerii au fost inculpaţi marţi pentru furnizarea unor informaţii false unei bănci atunci când compania auto germană a refinanţat un împrumut de 10 miliarde de euro, relatează Bloomberg.

Oprescu a discutat cu primarul din Geneva despre înfiinţarea la Bucureşti a unei Bănci Municipale

Primarul general Sorin Oprescu a discutat, marţi, cu edilul din Geneva despre posibilitatea înfiinţării la Bucureşti a unei Bănci Municipale pentru a atrage capital privat, care ar putea susţine investiţiile pentru dezvoltarea oraşului.

STUDIU: România pierde 15% din PIB din cauza condiţiilor precare de sănătate

România pierde circa 18,6 miliarde de euro, adică15% din PIB-ul din 2010, din cauza condiţiilor precare de sănătate, iar dacă starea sănătăţii populaţiei ar ajunge la nivelul mediu din UE, România ar avea surplus economic de 6,7 miliarde de euro, potrivit unui studiu privind industria farmaceutică.

Nepoata lui Nicolae Malaxa a continuat să vândă acţiuni FP şi a mai încasat 11,4 mil. euro

Cel mai mare acţionar persoană fizică al Fondului Proprietatea, Georgia Palade van Dusen, nepoata fostului industriaş Nicolae Malaxa, a continuat să vândă şi în luna februarie acţiuni FP, pentru care a încasat circa 50 milioane lei (aproximativ 11,4 milioane euro).

Guvernul austriac a aprobat un plan de austeritate pentru echilibrarea finanţelor

Guvernul austriac a aprobat marţi un plan de austeritate în valoare de 27,9 miliarde de euro pentru reducerea deficitului public şi echilibrarea bugetului până în 2016.

Bode plăteşte minerilor disponibilizaţi de la CNH banii promişi de Ariton

Ministrul Economiei, Lucian Bode, a dispus marţi, după discuţii cu conducerea Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani, ca producătorul de cărbune să plătească începând de miercuri minerilor disponibilizaţi anul trecut sumele compensatorii promise de fostul ministru, Ion Ariton.

Lehman Brothers a ieşit din faliment

Lehman Brothers a ieşit marţi din falimentul declarat pe 15 septembrie 2008 care a şocat o lume întreagă, după 1.268 de zile, şi va începe să ramburseze datoriile către creditori pe 17 aprilie.

Germania şi Marea Britanie modifică acordurile cu Elveţia privind evaziunea fiscală, la cererea Comisiei Europene

Germania şi Marea Britanie vor modifica acordurile cu Elveţia referitoare la combaterea evaziunii fiscale prin intermediul conturilor bancare secrete, pentru a respecta legislaţia comunitară, a anunţat marţi Comisia Europeană.

Bulgaria va amenda 4 companii petroliere, inclusiv Romepetrol şi OMV, pentru formarea unui cartel

Autoritatea antitrust din Bulgaria a decis să amendeze patru mari retaileri de carburanţi - Lukoil Bulgaria, Naftex Petrol, Rompetrol şi OMV - pentru formarea unui cartel în vederea creşterii preţurilor, potrivit presei locale.

Ungureanu s-a întâlnit cu oficialii Chevron pentru discuţii privind forajul de gaze în România

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu s-a întâlnit, marţi, la sediul Guvernului, cu oficialii Chevron pentru o discuţie privind intenţia grupului petrolier de a începe în acest an forajul de gaze neconvenţionale în România, în contextul în care Bulgaria a anulat recent o licenţă a companiei americane.

Un automobil electric pliabil, vedeta salonului de tehnologia informaţiei CeBIT de la Hanovra

Un automobil pliabil cu două locuri şi propulsie electrică, a cărui lungime poate fi redusă cu 50 de centimetri pentru a facilita staţionarea, a fost prezentat marţi la salonul pentru tehnologia informaţiei şi telecomunicaţii CeBIT de la Hanovra, cel mai mare eveniment de acest fel la nivel mondial.

Noua generaţie Sandero ar putea fi lansată înaintea modelului Logan 2. De ce nu vrea Dacia să introducă în gamă o maşină de clasă mică

Dacia pregăteşte noua generaţie Sandero, iar noul model are şanse sa fie lansat chiar înaintea viitorului Logan, a declarat marţi la Salonul Auto de la Geneva directorul operaţional executiv al Renault, Carlos Tavares.

Comisia Europeană decide miercuri dacă va continua procedurile de infringement împotriva Ungariei

Comisia Europeană (CE) va decide miercuri dacă va continua procedurile de infringement lansate în ianuarie împotriva Ungariei, referitoare la legile privind banca centrală, protecţia datelor şi justiţie, a declarat vicepreşedintele CE pe probleme de justiţie Viviane Reding.

MDRT îşi reduce bugetul cu 15%. Rămân prioritare proiectele aproape finalizate sau asumate de Guvern

Bugetul din acest an al MDRT va fi redus cu 15%, după ce instituţia a decis să prioritizeze proiectele de investiţii, printre obiectivele rămase figurând cele finalizate în proporţie de peste 80%, cele pentru care Guvernul şi-a asumat angajamentul sau cele din zonele turistice.