Healthcare Trends. Intervenţiile reconstructive la copii / Situaţia pacienţilor arşi în România, după momentul Colectiv

  • Intervenţiile reconstructive la copii: de ce ajung copii pe masa chirurgului?
  • În ce situaţii nu pot pacienţii face intervenţii estetice?
  • Ce s-a schimbat în tratamentul pacienţilor arşi după tragedia Colectiv?
  • Care sunt noutăţile din domeniul Esteticii?
796 afişări
Imaginea articolului Healthcare Trends. Intervenţiile reconstructive la copii / Situaţia pacienţilor arşi în România, după momentul Colectiv
Sidona Susanu, medic primar Chirurgie Plastică, Estetică şi Chirurgie Reconstructivă este invitata Healthcare Trends de vineri, o emisiune săptămânală pe teme medicale realizată de către MEDIAFAX în parteneriat cu Banca Transilvania - Divizia pentru medici. 
  
Medicul lucrează la stat, dar şi la privat, atât pe partea de intervenţii estetice, dar şi pentru intervenţii chirurgicale reconstructive. 
 
Chirurgia estetică este extrem de laborioasă, spune medicul, ce observă că în România se păstrează cererile pentru rinoplastie, reducere mamară, iar trendul actual include cereri pentru  liposucţie 3D, rejuvenarea pleoapelor, remodelare corporală şi mommy makeover - tratament pentru femeile care au născut şi vor să revină la formele de dinainte. 
 

Amputaţiile la copii

Amputaţiile de membre sunt extrem de frecvente la copii, atrage atenţia invitata. „Amputaţii de degete, de mână, de antebraţ, de gambă, de coapsă, de picioare - reprezintă o patologie extrem de frecventă”.
 
„Copiii folosesc nesupravegheaţi utilaje electrice, cuţite, sticle, sau sunt victimele accidentelor rutiere grave, în cadrul cărora membrele copiilor sunt smulse, dar din fericire, copiii pot fi recuperaţi dacă ajung la spital în maxim două ore.”
 
Apoi, se adaugă malformaţiile congenitale. Buza de iepure şi alte malformaţii faciale extrem de complexe îngreunează viaţa micuţului. Reconstrucţiile faciale la copiii cu malformaţii se pot face şi la două-trei zile de la naştere.

Situaţia pacienţilor arşi. Ce s-a schimbat

România face paşi mici, dar siguri, spune medicul chirurg, dar cert este că sistemul a învăţat o lecţie valoroasă după momentul Colectiv. 
 
„Din păcate, România se menţine în topul european şi în primele state din lume la numărul de pacienţi arşi pe cap de locuitor. Într-un an se internează minim 10.000 de pacienţi arşi, dintre care 4.000 au nevoie de internare, iar dintre ei, circa 1.500 dintre aceştia sunt pacienţi critici. Raportăm o medie de 200 de pacienţi arşi decedaţi anual în România, în condiţiile în care există acorduri de transfer al pacienţilor arşi în străinătate, dar circa 20-25 ajung să fie transferaţi”, explică medicul Sidona Susanu.
 
 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici