HOROSCOP 21 februarie 2022. Zi de luni cu greutăţi pentru aceste zodii. S-au ascuns prea mult de probleme

La început de săptămână, Luna din Balanţă aderă la un careu tensionat cu Pluto din Capricorn înainte să intre în Scorpion. Zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn) sunt puse în faţa unor situaţii care le obligă să acţioneze.

8822 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 21 februarie 2022.  Zi de luni cu greutăţi pentru aceste zodii. S-au ascuns prea mult de probleme

HOROSCOP 21 februarie 2022

HOROSCOP 21 februarie 2022 - Berbec

Începutul de săptămână s-ar putea să vină la pachet cu nişte tensiuni în raport cu partenerul de viaţă ori cu cei cu care colaborezi la locul de muncă. Problemele s-ar putea să se datoreze faptului că raportul de forţe dintre ei s-a dezechilibrat în ultima vreme, iar unele limitele au fost întrecute. În a doua parte a zilei, Luna intră în casa relaţiilor şi a banilor din horoscopul tău general, ceea ce înseamnă că trebuie să te asiguri că atmosfera între tine şi ei se calmează. În caz contrar, riscaţi să pierdeţi oportunităţi financiare sau să vă treziţi cu pagube.

HOROSCOP 21 februarie 2022 - Taur

În plan profesional, ai parte azi de un început de săptămână plin şi stresant. În unele cazuri, volumul de muncă este mai mare decât de obicei pentru o zi de luni, iar în altele, este vorba despre un grad de complexitate mai ridicat decât de obicei. Încearcă să îţi ierarhizezi activităţile şi să te concentrezi pe treburile cele mai importante. În a doua jumătate a zilei, Luna poposeşte în casa parteneriatelor din horoscopul tău solar, prilej numai bun să te concentrezi pe viaţa de cuplu sau pe relaţiile profesionale. Poţi realiza progrese în ceea ce priveşte planurile cu cei apropiaţi.

HOROSCOP 21 februarie 2022 - Gemeni

În prima jumătate a zilei, există riscul să te confrunţi cu unele tensiuni în raport cu partenerul de viaţă şi/ sau cu copiii. În alte cazuri, s-ar putea ca un moft să vină la pachet cu unele dezavantaje. Lecţia astrelor pentru tine este aceea de a încerca să nu te arunci cu capul înainte, ci să te gândeşti la repercusiuni. În a doua jumătate a zilei, Luna intră în casa muncii şi a sănătăţii din astrograma ta generală, indiciu că te bucuri de un plus de energie şi de un nivel mai ridicat de randament. Încearcă să profiţi de ele.

HOROSCOP 21 februarie 2022 - Rac

Există riscul să se nască azi unele discuţii în contradictoriu între tine şi partenerul de viaţă, cel mai probabil pe seama unei chestiuni de ordin casnic, domestic sau locativ. Până în a doua parte a zilei, există posibilitatea ca tensiunile să dispară încetul cu încetul odată cu intrarea Lunii în casa iubirii din astrograma ta solară, dar ar fi indicat totuşi să îţi găseşti disponibilitatea să porţi un dialog calm pe seama acelui subiect care v-a adus în punctul de a vă certa. În caz contrar, există riscul să vă mai întâlniţi cu el cândva într-un viitor nu foarte îndepărtat.

HOROSCOP 21 februarie 2022 - Leu 

Poate fi destul de greu astăzi să comunici cu unii colegi de muncă, lucru care poate fi şi mai dificil în contextul în care trebuie să munciţi împreună în cadrul unui proiect comun ori dacă sarcinile tale depind într-o proporţie sau alta de ceea ce fac ei. În a doua parte a zilei, reflectorul astral se mută, odată cu Luna, în direcţia vieţii de familie. Poate că există îndatoriri casnice de care trebuie să te îngrijeşti ori poate că sunt probleme de familie spre care trebuie să îţi direcţionezi atenţia. Oricare ar fi situaţia, încearcă să nu neglijezi acest sector.

HOROSCOP 21 februarie 2022 - Fecioară

Trebuie să te asiguri astăzi că nu depăşeşti limita de cheltuieli pe care ţi-ai impus-o. Pentru a-ţi face un răsfăţ ori de dragul unui apropiat, există riscul să mergi mai departe decât ar fi indicat şi să fii nevoit(ă) astăzi să aduci ajustări destul de mari bugetului tău pe această săptămână. Rezumă-te la achiziţiile necesare şi fă cercetări înainte să cumperi ceva care ar mai putea aştepta. În a doua parte a zilei, Luna trece în casa comunicării din horoscopul tău general, prilej bun de întâlniri de afaceri, negocieri sau interviuri de angajare. Unii(ele) nativi(e) pot primi o veste bună.

HOROSCOP 21 februarie 2022 - Balanţă

Există riscul să se nască azi unele tensiuni între tine şi unele persoane din familie, cel mai probabil din cauza unor diferenţe de mentalite şi/ sau de viziune care există între tine şi cei dragi. Încearcă să o dai la pace şi să vezi dacă poţi ajunge la un punct de vedere comun în raport cu chestiunile importante. În a doua parte a zilei, Luna ajunge în casa banilor din horoscopul tău solar, prilej cu care s-ar putea să te intersectezi cu unele oportunităţi de suplimentare a veniturilor la locul de muncă sau prin intermediul unor activităţi din alte sectoare.

HOROSCOP 21 februarie 2022 - Scorpion

Încearcă să nu dai crezare tuturor informaţiilor cu care intri în contact, căci există riscul ca unele din ele să nu fie adevărate. În anumite cazuri, s-ar putea ca ele să fie false în mod deliberat, să existe cineva care încearcă să te inducă în eroare. În a doua parte a zilei, Luna progresează în semnul naşterii tale, semn că te bucuri de o infuzie de energie după orele prânzului. Încearcă să profiţi de ea şi să te ocupi de o parte din lucrurile pe care nu ai apucat să le faci peste zi din cauza altor chestiuni mai presante.

HOROSCOP 21 februarie 2022 - Săgetător

Nu este un moment bun din săptămână în care să faci investiţii în planuri de grup sau în proiecte personale. De asemenea, dacă te gândeşti să soliciţi sau să oferi un împrumut, cântăreşte de douri ori riscurile înainte să plonjezi în ceva care riscă să aibă riscuri prea mari. În a doua jumătate a zilei, Luna ajunge în casa subconştientului din astrograma ta generală, indiciu cum că trebuie să îţi faci neapărat timp pentru odihnă. Cu toate că este abia luni, te confrunţi cu un nivel destul de ridicat de stres şi trebuie să ai grijă să îl procesezi atent.

HOROSCOP 21 februarie 2022 - Capricorn

În prima parte a zilei, s-ar putea ca responsabilităţile de la serviciu să se dovedească aproape copleşitoare. Superiorii au aşteptări mari în ceea ce te priveşte, iar presiunile sarcinilor de care te ocupi sunt direct proporţionale. Încearcă să îţi organizezi programul şi să ai mai multă încredere în tine. După orele prânzului, Luna intră în casa proiectelor din astrograma ta solară, ceea ce denotă faptul că s-ar putea să faci progrese importante în ceea ce priveşte planurile tale de viitor ori iniţiativele avute cu alte persoane. Ori poate că vei cunoaşte pe cineva interesant care îţi împărtăşeşte idealurile şi viziunile.

HOROSCOP 21 februarie 2022 - Vărsător

Nu ai o stare de spirit prea bună azi, iar din această cauză, există riscul să vezi obstacole greu de trecut acolo unde ar exista oportunităţi să ieşi în faţă. Caută să ai mai multă încredere în intuiţia ta şi să te concentrezi pe partea bună a lucrurilor. În a doua parte a zilei, Luna migrează în casa carierei din horoscopul tău general, ceea ce înseamnă că ar trebui să acorzi mai multă atenţie sectorului profesional. Apar şanse de a te face remarcat(ă) şi/ sau de a le demonstra superiorilor ori altor persoane importante din domeniu că poţi mai mult.

HOROSCOP 21 februarie 2022 - Peşti

S-ar putea să te confrunţi azi cu unele temeri în ceea ce priveşte evoluţia unor proiecte sau relaţii. Unele din ele sunt îndreptăţite, iar altele nu, căci s-ar putea să nu poţi face mare lucru în ce le priveşte. Din acest motiv, este foarte important să ai grijă cum le gestionezi; în caz contrar, îţi vei pierde energia pe lucruri care nu-ţi vor aduce niciun beneficiu mai târziu. În a doua parte a zilei, Luna intră în casa filozofiei de viaţă, prilej cu care vei ajunge la concluzii binevenite cu privire la întorsăturile pe care le-a luat viaţa ta recent.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici