HOROSCOP 22 octombrie 2021. Patru zodii, în pragul unei schimbări de proporţii. Se aşteptau însă la ea de mult

Marte din Balanţă aderă azi la un careu tensionat cu Pluto din Capricorn, ceea ce indică apariţia unor situaţii neaşteptate în vieţile zodiilor Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn). Rolul acestora este acela de a declanşa un proces de schimbare care trena de mult.

22307 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 22 octombrie 2021. Patru zodii, în pragul unei schimbări de proporţii. Se aşteptau însă la ea de mult

Sursa foto: profimedia

HOROSCOP 22 octombrie 2021 – Berbec

Astăzi s-ar putea să ai parte de o zi destul de dificilă la serviciu. S-ar putea ca un coleg de serviciu să îşi aroge mai multă autoritate decât îi revine, fapt pentru care s-ar putea ca raportul de forţe de la serviciu să se dezechilibreze serios. În cazul altor nativi(e), acest lucru s-ar putea face simţit în cadrul unor parteneriate în care sunt implicaţi(te) sau în viaţa de cuplu. Acest lucru denotă faptul că trebuie să ai o discuţie serioasă cu cei cu care lucrezi sau cu partenerul de viaţă. În caz contrar, situaţia se poate agrava destul de mult.

HOROSCOP 22 octombrie 2021 – Taur 

În plan profesional, se prefigurează o fi dificilă pentru tine. Unele sarcini de serviciu vin la pachet cu unele termene-limită foarte strânse ori cu provocări care, la o primă vedere, par să îţi depăşească nivelul de experienţă şi abilităţile pe care ţi le-ai format până acum. Nici nu este de mirare aşadar că eşti stresat(ă), că te confrunţi cu o stare de oboseală din care îţi vei reveni cu greu în zilele care urmează. Încearcă să iei pe rând lucrurile şi vei vedea că, încetul cu încetul, îţi vei găsi ritmul şi că, la final, termini tot ce ţi-ai propus.

HOROSCOP 22 octombrie 2021 – Gemeni

Relaţia cu partenerul de viaţă şi/ sau cu copiii pare să traverseze o perioadă nu prea bună. Observi astăzi că te enervezi adesea în raport cu cei dragi, că ceea ce îţi aduce înainte satisfacţii în relaţie cu ei îţi pricinuieşte supărări acum. La mijloc, s-ar putea să fie o problemă de încredere pe care ai ignorat-o prea multă vreme, căreia nu i-ai acordat importanţa cuvenită. Profită de această oportunitate pentru a purta acea conversaţie pe care nu ai avut curajul să o începi până acum. Vor ieşi la suprafaţă însă şi lucruri pe care nu vrei să le auzi.

HOROSCOP 22 octombrie 2021 – Rac 

O chestiune de ordin casnic, domestic sau locativ s-ar putea să scoată azi la iveală diferenţe destul de mari de personalitate şi de viziune între tine şi partenerul de viaţă. Ele existau de mai multă vreme, cu siguranţă, doar că acum, într-un context în care trebuia să daţi dovadă de o bună colaborare, se remarcă mai degrabă aspectele care nu vă permit să cooperaţi eficient. Este clar că trebuie să laşi deoparte orgoliul şi să te arăţi dispus(ă) la un oarecare compromis. În caz contrar, s-ar putea ca problemele să se agraveze, să se înmulţească acele situaţii de tipul acesta.

HOROSCOP 22 octombrie 2021 – Leu 

Comunicarea cu cei cu care lucrezi s-ar putea să lase astăzi de dorit. Poate că se remarcă incompatibilităţile de viziune şi de personalitate care existau de mai multă vreme sau poate că este la mijloc o simplă neînţelegere, care poate fi rezolvată mai uşor decât ai fi crezut. În ambele situaţii, este nevoie însă de un anumit grad de toleranţă, de un efort în plus de a înţelege care sunt, de fapt, viziunile celuilalt. S-ar putea ca, la o privire mai atentă, să îţi dai seama că nu vă diferenţiază chiar atât de multe lucruri pe cât credeai prima dată.

HOROSCOP 22 octombrie 2021 – Fecioară

Tentaţiile te urmăresc astăzi la tot pasul şi pare că îţi este greu să le faci faţă. Ar fi indicat totuşi să nu le cedezi, mai ales dacă te afli într-o perioadă în care trebuie să fii atent(ă) la toate investiţiile pe care le faci. Trebuie să strângi puţin curea când vine vorba de a-ţi face unele hatâruri ori de a le întreţine celor dragi o pasiune costisitoare. Nu va fi uşor să admiţi acest lucru faţă de tine şi faţă de ei, dar la finalul zilei, te poţi consola cu gândul că, pe termen lung, este mai bine aşa.

HOROSCOP 22 octombrie 2021 – Balanţă

S-ar putea să intervină astăzi unele discuţii în contradictoriu între tine şi unii membri ai familiei. Ştiai de mai multă vreme că există unele subiecte de discuţie care scot în evidenţă diferenţele de viziune şi de personalitate care există între voi, dar s-ar putea ca, de data aceasta, să nu le fi putut evita, mai ales dacă implică unele chestiuni care trebuie rezolvate cu celeritate. Aşadar, încearcă să vezi ce anume ai putea face pentru a ajunge la un armistiţiu cu ei. Acest lucru este cu atât mai important cu cât unele probleme ar necesita să existe unanimitate între voi.

HOROSCOP 22 octombrie 2021 – Scorpion 

S-ar putea ca astăzi să primeşti unele veşti nu tocmai bune, care, în cel mai bun caz, te pun pe gânduri, iar în cel mai rău, te fac să te îngrijorezi. Cu toate că tentaţia este aceea de a lua atitudine instant, s-ar putea să fie mai bine dacă aştepţi puţin să vezi cum evoluează unele lucruri faţă de care ai nişte sentimente ambivalente. În caz contrar, există riscul să spui sau să faci lucruri pe care ai putea ajunge să le regreţi mai devreme sau târziu. Prin urmare, ai încredere în instinctul tău dacă îţi spune să mai aştepţi.

HOROSCOP 22 octombrie 2021 – Săgetător 

Nu este un moment prea bun în care să îţi iei angajamente pe termen lung, fie că este vorba despre o investiţie într-un plan personal de viitor sau într-un proiect de grup, fie că vrei să acorzi ori să soliciţi un împrumut. Oricare ar fi situaţia, este clar faptul că ar trebui să mai aştepţi pentru a vedea cum evoluează unele aspecte care nu sunt clare acum. În felul acesta, nu-ţi asumi vreun risc inutil, pe care l-ai fi putut evita dacă mai aşteptaţi puţin şi nu te grăbeai cu unele decizii despre care ştiai că au urmări de durată.

HOROSCOP 22 octombrie 2021 – Capricorn

Este posibil să te numeri şi tu printre nativii(ele) care nu sunt astăzi în relaţii prea bune cu cei din conducere. Poate că nu te tratează aşa cum ai merita de fapt sau se aşteaptă de la tine să faci lucruri care nu figurează pe fişa postului. Oricare ar fi situaţia, este clar că trebuie retrasate unele limite, să procesezi cât de departe eşti dispus(ă) să mergi pentru a ieşi în evidenţă la locul de muncă şi în domeniul în care activezi. E drept că presiunea de pe umerii tăi este uriaşă, dar doar astfel poţi ajunge unde îţi doreşti.

HOROSCOP 22 octombrie 2021 – Vărsător

S-ar putea să nu fii într-o stare prea bună de spirit. Poate că cineva ţi-a pricinuit astăzi o supărare sau probabil că acumulezi de mai multă vreme lucruri care te nemulţumesc, atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală. Încearcă să vezi dacă sentimentele sau îndreptăţite, dacă nu cumva ai fi putut să schimbi situaţia din prezent. Dacă se datorează unor forţe care ies din sfera ta de control, poate că ar fi mai bine să te împaci cu situaţii din prezent, să nu regreţi lucrurile pe care le-ai făcut în prezent. Unele aspecte chiar nu ţin de noi.

HOROSCOP 22 octombrie 2021 – Peşti

Un proiect, o relaţie de prietenie sau cea de cuplu s-ar putea să experimenteze astăzi o zi mai grea, în care ajungi la unele concluzii nu prea fericite în legătură cu stadiul în care se află aceste preocupări sau puncte de interes din viaţa ta. Trebuie să analizezi la rece lucrurile, să vezi de unde a pornit problema şi în ce proporţie ţi se datorează. Se prea poate să ai o parte de vină mai mare decât credeai, să fi aşteptat prea mult înainte să iei atitudine. Vestea bună este însă că nu e prea târziu să salvezi majoritatea lucrurilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici