HOROSCOP 30 ianuarie. Schimbări fundamentale în perspectiva acestor zodii. Ceva le ia cu totul prin surprindere

Soarele din Vărsător face azi un careu tensionat cu Uranus din Taur, indiciu de întâmplare neaşteptată care schimbă ceva fundamental în viziunea zodiilor Fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător).

6512 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 30 ianuarie. Schimbări fundamentale în perspectiva acestor zodii. Ceva le ia cu totul prin surprindere

HOROSCOP 30 ianuarie. Schimbări fundamentale în perspectiva acestor zodii. Ceva le ia cu totul prin surprindere

HOROSCOP 30 ianuarie - Berbec

Se întrevăd azi discuţii în contradictoriu între tine şi un prieten. Problema s-ar putea săo constituie faptul că nu s-au respectat unele angajamente de weekend, iar în cazul unor nativi(e) ai(le) semnului, s-ar putea să fie vorba chiar şi de nişte bani la mijloc. Oricare ar fi situaţia, cert este că trebuie să îţi dai seama dacă a fost vorba de ceva cu intenţie sau nu, dacă s-ar fi putut evita situaţia de faţă cumva.

HOROSCOP 30 ianuarie - Taur 

Presiunea simţită la nivel social la locul de muncă este destul de mare astăzi. Sau poate că te lupţi cu urmările pe care le-a lăsat asupra echilibrului tău mental în săptămâna lucrătoare care tocmai s-a încheiat. Ţi-ar prinde bine să te odihneşti astăzi şi să te gândeşti să implementezi unele metode care te-ar putea ajuta să gestionezi ceva mai bine stresul pe viitor, atunci când te vei mai afla poate în situaţii de acest gen.

HOROSCOP 30 ianuarie - Gemeni

Starea ta de spirit nu este cea mai bună astăzi. Poate că este de vină oboseala sau poate că ai ceva pe suflet care te face să te frămânţi. Încearcă să îţi iei astăzi un timp de gândire pentru a vedea care este mai exact cauza lucrurilor pe care le simţi. De acolo pleacă o procesare sănătoasă a emoţiilor pe care le simţi şi care riscă să nu te lase să te bucuri de weekend.

HOROSCOP 30 ianuarie - Rac 

Nu prea eşti mulţumit(ă) cu modul în care evoluează o relaţie de prietenie şi/ sau un proiect ori un angajament pe care ţi l-ai luat astăzi. Într-o situaţie ca aceasta, este foarte uşor să iei decizii care nu sunt tocmai inspirate, care au un caracter definitiv. Ia-ţi un timp de gândire şi încearcă să vezi ce se poate face pentru a salva situaţia actuală. S-ar putea să mai existe totuşi căi de a o rezolva.

HOROSCOP 30 ianuarie - Leu

Dacă se aduc astăzi comportamente de la serviciu acasă, există posibilitatea să apară tensiuni din această cauză între tine şi cel drag. Trebuie să existe unele momente în care locul de muncă al fiecăruia dintre voi să nu figureze în discuţiile voastre ori în felul în care vă raportaţi unul la celălalt. În caz contrar, există posibilitatea să apară scântei şi nu este vorba despre cele care menţin aprinsă flacăra în cuplul pe care-l formaţi.

HOROSCOP 30 ianuarie - Fecioară 

În cazul în care lucrezi astăzi, s-ar putea să ai parte de o zi mai complicată decât te-ai fi aşteptat. Fie că ai un volum de muncă mai mare decât de obicei, fie că sarcinile pe care le-ai primit sunt mai complicate. Oricare e situaţia, cert este că trebuie să găseşti metode a gestiona stresul şi oboseala, astfel încât să te poţi bucura atât cât se poate de timpul liber din acest final de săptămână.

HOROSCOP 30 ianuarie - Balanţă 

Există riscul să nu te scalzi în cele mai limpezi ape cu partenerul de viaţă. Aţi trecut amândoi printr-o săptămână destul de dificilă care şi-a lăsat amprenta asupra voastră, iar din această cauză, se prea poate să nu mai aveţi atât de multă răbdare unul cu celălalt. În alte cazuri, ar putea fi vorba despre discuţii în contradictoriu cu copiii, generate cel mai probabil de unele doleanţe specifice cu care nu eşti întru-totul de acord.

HOROSCOP 30 ianuarie - Scorpion

O chestiune de natură casnică, domestică ori locativă ar putea constitui un motiv de discordie între tine şi parenerul de viaţă, iar în cazul anumitor nativi(e) ai(le) semnului, nu este exclus ca în discuţii să intre şi alţi membri ai familiei pe care-i vizează această problemă sau care simt că ar trebui să spună ceea ce cred despre ea. Încearcă să nu torni gaz pe foc, ci să afişezi o atitudine care invită la dialog.

HOROSCOP 30 ianuarie - Săgetător

Dacă lucrezi astăzi, există riscul să nu interacţionezi prea eficient cu colegii de muncă. Aveţi unele păreri diferite despre provocările întâmpinate la serviciu, ceea ce face complicată sarcina de a ajunge la un punct de vedere comun şi, mai cu seamă, la o strategie cu care să fie toată lumea de acord. În alte cazuri, oboseala cu care se confruntă nativii(ele) acestui semn îi/le predispune la unele conflicte destul de aprinse cu interlocutorii de azi.

HOROSCOP 30 ianuarie - Capricorn

Cheltuielile tale de astăzi s-ar putea să nu fie în compatibilitate cu bugetul pe care ţi l-ai setat pentru acest final de săptămână. În unele cazuri, s-ar putea să fie destul de greu să ţii pasul cu ele, mai ales dacă te afli în poziţia în care trebuie să faci un cadou cuiva în acest weekend. Încearcă totuşi să dai dovadă de cumpătare şi să te gândeşti la potenţialele urmări ale unor extravaganţe de azi.

HOROSCOP 30 ianuarie - Vărsător

Există riscul să se nască azi tensiuni între tine şi unii membri ai familiei. Poate fi vorba de o situaţie punctuală în privinţa căreia viziunile voastre nu se întâlnesc sau de alte lucruri mărunte care scot la iveală diferenţele de viziune şi/ sau de personalitate care există între tine şi ei. Încearcă să vezi unde ai putea lăsa de la tine şi ce compromisuri ar fi ei dispuşi să facă pentru a ajunge la consens.

HOROSCOP 30 ianuarie - Peşti

S-ar putea să spui sau să faci astăzi lucruri pe care ai putea ajunge să le regreţi mai devreme sau mai târziu. Din acest motiv, ţi se recomandă mai multă precauţie atunci când intri în contact cu informaţii care te-ar putea aduce în acest punct fără întoarcere uşoară. Bazează-te şi pe intuiţie, dar fă unele cercetări înainte să mergi prea departe. În caz contrar, ţi-ar putea fi greu să repari unele relaţii sau acţiuni pripite.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici