Moștenirea în Italia: acte, termene, taxe și riscul de a prelua datoriile

Moartea unei rude deschide succesiunea, dar bunurile nu pot fi împărțite fără verificarea situației juridice și fiscale. Conturile, locuințele și economiile pot fi însoțite de credite, taxe restante sau alte obligații.

Pentru românii stabiliți în Italia, procedura devine mai complicată atunci când defunctul avea proprietăți în ambele țări. Primul pas nu ar trebui să fie retragerea banilor sau folosirea bunurilor, ci inventarierea patrimoniului și verificarea eventualelor datorii.

Cine moștenește dacă nu există testament?

În lipsa unui testament valabil, moștenirea este împărțită potrivit regulilor succesiunii legale. Soțul supraviețuitor și copiii au prioritate.

Dacă defunctul lasă un soț și un singur copil, fiecare primește jumătate. Dacă există cel puțin doi copii, soțului îi revine o treime, iar copiii împart celelalte două treimi. Când nu există descendenți, pot veni la moștenire părinții, frații și surorile defunctului. În absența rudelor până la gradul al șaselea, patrimoniul revine statului italian.

Nici testamentul nu oferă libertate absolută. Legislația italiană protejează o cotă din moștenire pentru soț, copii și, în anumite situații, părinți. Acești moștenitori rezervatari pot contesta dispozițiile care le încalcă drepturile. Regulile sunt explicate în ghidul Consiliului Național al Notariatului din Italia.

Declarația de succesiune trebuie depusă în 12 luni

Declarația de succesiune, numită dichiarazione di successione, trebuie prezentată, de regulă, în cel mult 12 luni de la data decesului. Procedura este realizată electronic, prin serviciile Agenzia delle Entrate, direct sau printr-un profesionist autorizat.

Printre documentele necesare se pot afla certificatul de deces, datele de stare civilă ale moștenitorilor, testamentul, codurile fiscale, actele imobilelor, informațiile cadastrale și situația conturilor bancare la data decesului. Trebuie declarate și datoriile deductibile ori cheltuielile care pot influența valoarea patrimoniului.

Declarația are în primul rând un rol fiscal. Depunerea sa nu trebuie confundată cu acceptarea juridică a moștenirii.

Acceptarea simplă poate aduce și datoriile

În Italia, moștenitorul poate accepta moștenirea simplu, o poate accepta cu beneficiu de inventar sau poate renunța la ea.

Prin acceptarea simplă, bunurile moștenitorului se pot confunda cu patrimoniul defunctului. Dacă datoriile sunt mai mari decât bunurile primite, creditorii pot urmări, în anumite condiții, și averea personală a moștenitorului.

Acceptarea cu beneficiu de inventar menține separate cele două patrimonii. Răspunderea pentru datorii este astfel limitată la valoarea moștenirii. Această soluție poate fi importantă atunci când nu există o imagine clară asupra creditelor, garanțiilor sau obligațiilor fiscale lăsate de defunct.

Renunțarea trebuie făcută formal, în fața unui notar sau la grefa instanței competente. Simplul refuz verbal nu este suficient. De asemenea, vânzarea unui bun, retragerea unor sume ori alte acte asupra patrimoniului pot fi interpretate drept acceptare tacită.

Termenul obișnuit pentru acceptarea moștenirii este de zece ani, dar se aplică reguli mult mai stricte persoanelor care se află deja în posesia bunurilor succesorale. Tocmai de aceea, consultarea unui notar înaintea folosirii bunurilor poate preveni o acceptare nedorită.

Cât se plătește pentru o moștenire în Italia?

Soțul și rudele în linie dreaptă, inclusiv copiii și părinții, beneficiază de o scutire de un milion de euro pentru fiecare moștenitor. Peste acest prag, impozitul este de 4%.

Frații și surorile plătesc 6% pentru partea care depășește 100.000 de euro pentru fiecare beneficiar. Pentru alte rude până la gradul al patrulea se aplică, în general, 6%, fără scutire, iar pentru alte persoane cota este de 8%.

Chiar dacă valoarea primită se află sub pragul impozitului succesoral, moștenirea unor imobile poate atrage taxe ipotecare și cadastrale. Eventualele facilități pentru prima locuință trebuie verificate separat.

Ce se întâmplă dacă există bunuri în România și Italia?

Regulamentul european privind succesiunile stabilește, în general, aplicarea legii țării în care defunctul avea reședința obișnuită. O persoană poate alege prin testament legea statului a cărui cetățenie o deține.

Un român stabilit în Italia poate opta, așadar, în anumite condiții, pentru legea română. Alegerea trebuie formulată clar și nu înlătură automat obligațiile fiscale din țările în care se află bunurile.

Regulamentul european nr. 650/2012 permite și eliberarea certificatului european de moștenitor. Documentul îi ajută pe moștenitori să-și dovedească statutul într-un alt stat membru, fără reluarea întregii proceduri.

Într-o succesiune internațională, o locuință, un cont bancar și o datorie pot fi supuse unor proceduri diferite. Verificarea patrimoniului înainte de acceptare este una dintre cele mai importante măsuri de protecție.

Poate te interesează și: Cât de „bătrân” trebuie să fii ca să-ți cumperi o casă în Italia