CSM respinge acuzaţiile lui Chiuariu referitoare la starea generală de impunitate a magistraţilor

Consiliului Superior al Magistraturii(CSM) apreciază că declaraţiile ministrului Justiţiei, Tudor Chiuariu - potrivit cărora justiţia din România suferă de o stare generală de impunitate - sunt exagerate şi dovedesc necunoaşterea principiilor de funcţionare a justiţiei europene.

4 afișări
Imaginea articolului CSM respinge acuzaţiile lui Chiuariu referitoare la starea generală de impunitate a magistraţilor

CSM respinge acuzaţiile lui Chiuariu referitoare la starea generală de impunitate a magistraţilor

Într-un comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX de către Biroul de presă al CSM se arată că "independenţa judecătorilor nu este o creaţie a legislaţiei româneşti, ci este un principiu afirmat de toate statele comunităţii europene în aplicarea prevederilor articolul 6, alineatul 1, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale".

Acuzaţia de "impunitate a magistraţilor" dovedeşte ignorarea măsurilor adoptate de către secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, atât ca instanţe disciplinare, cât şi în exercitarea atribuţiilor de aplicare a unor sancţiuni, magistraţilor care deţin funcţii de conducere, susţine CSM.

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a declarat, marţi, că justiţia din România, monitorizată cu stricteţe de către Uniunea Europeană, suferă de "o stare generală de impunitate" a magistraţilor, care "obstrucţionează" reformele şi lupta împotriva corupţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici