Kilmar Abrego Garcia, cetățean salvadorian înapoiat în SUA după o deportare considerată abuzivă, a pledat nevinovat vineri în fața instanței din Nashville, Tennessee, la acuzațiile federale privind implicarea într-o conspirație de trafic de migranți, notează Reuters.
La audierea, avocatul William Allensworth a introdus în numele lui Kilmar Abrego Garcia o pledoarie de nevinovăție. În cadrul aceleiași ședințe, a fost contestată și solicitarea procurorilor federali de reținere preventivă a acestuia, până la începerea procesului.
Abrego Garcia, în vârstă de 29 de ani și rezident în Maryland, este acuzat că ar fi colaborat cu cel puțin cinci persoane pentru a introduce ilegal migranți în Statele Unite, pe care apoi i-ar fi transportat din zona frontierei cu Mexicul către diverse destinații din interiorul țării..
Procurorii susțin că Abrego Garcia ar putea fi condamnat la până la 10 ani de închisoare pentru fiecare migrant implicat în presupusa rețea de trafic, iar în cazul unei condamnări multiple, acesta ar putea petrece restul vieții în detenție.
Abrego Garcia a fost deportat pe 15 martie, în pofida unei decizii din 2019 a unei instanțe de imigrare care interzicea returnarea sa în El Salvador, invocând riscul de persecuție.
Ulterior, autoritățile au descris deportarea ca fiind rezultatul unei „erori administrative”.