Trei traficanţi de obiecte de artă, reţinuţi la Iaşi de DIICOT

Trei traficanţi de obiecte de artă au fost prinşi în momentul în care vindeau şapte statuete şi cinci tablouri - unele semnate de Salvador Dali, Felix Tabasco, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) urmând să-i ducă în faţa instanţei.

4 afișări
Imaginea articolului Trei traficanţi de obiecte de artă, reţinuţi la Iaşi de DIICOT

Trei traficanţi de obiecte de artă, reţinuţi la Iaşi de DIICOT

Inculpaţii Ciornei Florin şi Ofileanu Florin au fost prinşi în flagrant delict în timp ce încercau să vândă şapte statuete şi cinci tablouri aparţinând unor autori celebri (Salvador Dali, Felix Tabasco, Juan Ismael ş.a.) contra sumei totale de 100.000 de euro.

Procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea, pentru 24 de ore, a inculpaţilor Florin Ciornei, Cătălin Alexandru şi Florin Ofileanu, toţi trei din municipiul Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de iniţiere, constituire sau aderare la un grup infracţional organizat; spălare de bani; deţinere, comercializare sau orice operaţie privind circulaţia bunurilor culturale mobile care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin şi care au fost exportate ilegal, fapte penale care au fost comise în concurs real.

Ministerul Public informează că inculpaţii au iniţiat/constituit un grup infracţional în scopul săvârşirii unor infracţiuni grave contra patrimoniului, intrând astfel, ilegal, în posesia mai multor bunuri culturale mobile din state membre ale Uniunii Europene, bunuri provenite din infracţiuni de furt şi având valoare foarte mare, pe care le-au transportat şi introdus ilegal în România, deţinut/tăinuit în vederea oferirii spre vânzare.

Anterior acţiunii flagrante, cei trei inculpaţi au realizat o înregistrare video inscripţionată pe un DVD în care erau prezentate bunurile menţionate, aceasta fiind oferită spre vizionare eventualilor cumpărători, selectaţi cu adoptarea unor măsuri protective împotriva depistării de către organele de poliţie.

Până în prezent, anchetatorii au stabilit că Florin Ciornei şi Florin Ofileanu deţineau mai multe bunuri culturale de valoare ce fac parte din patrimoniul cultural al statului spaniol, bunuri pe care personal le-au sustras, în perioada anilor 2002-2004, din colecţii particulare şi muzee din Spania şi pe care intenţionau să le vândă.

În cursul zilei de vineri, procurorii DIICOT-Serviciul Teritorial Iaşi cer instanţeiemiterea unor mandate de arestare preventivă faţă de cei trei inculpaţi.

Acţiunea procurorilor a fost realizată în colaborare cu ofiţeri din cadrul Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi ai Direcţiei Generale a Poliţiei de Frontieră - Iaşi, precum şi cu lucrători din cadrul Serviciilor de Informaţii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici