Amazon semnează un acord pentru a aduce jocul fantasy Warhammer pe ecrane. "Fostul Superman", implicat în proiect

Amazon va produce filme şi seriale de televiziune bazate pe francizele Games Workshop, compania din spatele popularului joc de masă Warhammer, scrie CNBC.

237 afișări
Imaginea articolului Amazon semnează un acord pentru a aduce jocul fantasy Warhammer pe ecrane. "Fostul Superman", implicat în proiect

Henry Cavill, Instagram / Warhammer 40k Wiki Fandom

Games Workshop a precizat vineri, într-un comunicat, că a ajuns la un "acord de principiu" cu Amazon în ceea ce priveşte adaptările cinematografice şi TV ale proprietăţlor sale intelectuale.

Drepturile vor fi acordate iniţial pentru universul Warhammer 40.000. Cele două companii nu au dezvăluit termenii financiari ai înţelegerii.

Acţiunile Games Workshop, listate la Londra, au crescut vineri cu 15%.

Afacerea Warhammer şi Amazon evidenţiază încercarea gigantului tehnologic american de a concura cu Netflix şi alte servicii de streaming. Anunţul vine după ce Amazon a lansat seria TV de succes The Lord of the Rings: Inelele puterii, bazat pe romanele fantastice ale lui J.R.R. Tolkein. Debutul serialului a atras peste 25 de milioane de telespectatori la nivel global.

Cele două părţi au căzut de acord asupra termenilor comerciali, dar Games Workshop a declarat că proiectul face încă obiectul negocierilor contractuale.

Games Workshop a precizat că un nou anunţ va fi făcut la o dată nespecificată.

The Hollywood Reporter a relatat joi că actorul Henry Cavill, actorul Superman, va juca şi va fi producătorul executiv al Warhammer 40.000.

Amazon nu a fost disponibil imediat pentru comentarii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici