Comediantul Chris Rock a fost confirmat cu COVID-19. „Credeţi-mă, nu vreţi să treceţi prin asta. Vaccinaţi-vă”

  • Comediantul Chirs Rock a anunţat, duminică, pe Twitter, că a fost confirmat cu COVID-19.
  • Acesta îndeamnă pe toată lumea să se vaccineze.
1026 afișări
Imaginea articolului Comediantul Chris Rock a fost confirmat cu COVID-19. „Credeţi-mă, nu vreţi să treceţi prin asta. Vaccinaţi-vă”

„Am aflat că am Covid şi, credeţi-mă, nu vreţi să treceţi prin asta. Vaccinaţi-vă!”, a scris Chris Rock, pe Twitter.

Actorul, în vârstă de 56 de ani, a afirmat, în luna mai, în emisiunea lui Jimmy Fallon, că a primit serul dezvoltat de Johnson & Johnson, administrat într-o singură doză.

Postarea comediantului vine la sfârşitul unei săptămâni în care o altă vedetă, Nicki Minaj, a cauzat controverse, după ce a afirmat că are dubii în ceea ce priveşte siguranţa oferită de vaccinul anti-COVID. Vedeta a afirmat că vaccinul poate duce la impotenţă.

Afirmaţiile acesteia au ajuns virale, iar Casa Alba s-a oferit să îi facă legătura cu specialişti care ar putea să-i ofere răspunsuri la nelămuririle pe care le are în legătură cu vaccinul anti-COVID.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici