Tenorul José Carreras va cânta, în premieră, în Oradea

Renumitul tenor spaniol José Carreras va concerta în premieră la Oradea, în data de 6 septembrie.

1119 afișări
Imaginea articolului Tenorul José Carreras va cânta, în premieră, în Oradea

Sursa foto: Mediafaxfoto

Spectacolul va avea loc în Piaţa Unirii.

Costurile sunt acoperite, în mare parte, de o asociaţie, care a primit în Consiliul Local o suplimentare de 448.800 lei pentru organizarea acestui eveniment.

„Este un concert care cred eu că o sa facă cinste oraşului nostru. Nu cred că a mai avut loc un asemenea eveniment în Oradea. Concertul va fi organizat inclusiv cu respectarea condiţiilor pandemice de distanţare socială. Valoarea evenimentului se ridică la 140.000 euro, din care 30.000 euro vor fi puşi la dispoziţie de către Consiliului Judeţean, iar 110.000 euro vor fi suportaţi de către APTOR - 90.000 euro prin banii pe care îi dăm de la Consiliul Local, iar 20.000 euro pe care estimăm să-i obţinem din vânzarea de bilete”, a declarat primarul Florin Birta.

Valoarea totală estimativă a cheltuielilor ce vor fi decontate de către asociaţie este de 568.800 lei (aproximativ 110.000 euro), din care:

  • 448.800 lei finanţare de la bugetul local, diferenţa până la 568.800 lei fiind acoperită din sumele ce se vor încasa din vânzarea biletelor – suma estimată fiind de 120.000 lei
  • 30.000 euro - finanţare din bugetul Consiliului Judeţean Bihor.

Biletele pentru concertul de la Oradea vor fi puse în vânzare în perioada următoare pe o platformă online. Organizatorii vor asigura între 1.700 şi 2.000 de locuri în Piaţa Unirii.

Tenorul José Carreras este una dintre cele mai importante voci ale muzicii de operă mondiale, remarcându-se prin interpretările memorabile, mai ales în partituri scrise de Verdi şi Puccini, în peste 60 de roluri realizate pe marile scene muzicale ale lumii, dar şi prin numeroasele prezenţe în studiourile de înregistrare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici