Brian May, cancelar al unei universităţi britanice

Brian May, chitaristul legendarei trupe britanice de rock Queen, a primit titlul onorific de cancelar al Universităţii John Moores din Liverpool, Marea Britanie, o funcţie în care îi succede, în februarie, lui Cherie Blair, soţia fostului premier britanic Tony Blair.

4 afișări
Imaginea articolului Brian May, cancelar al unei universităţi britanice

Brian May, cancelar al unei universităţi britanice

În această funcţie onorifică, May va prezida ceremoniile de înmânare a diplomelor şi va reprezenta universitatea la diverse ocazii speciale.

În august, Brian May, în vârstă de 60 de ani, a obţinut titlul de doctor în astronomie, la peste 30 de ani după ce a început redactarea tezei sale de doctorat. Lucrarea de 48.000 de cuvinte a stat în hambarul casei sale din Surrey din 1974, de când chitaristul a abandonat studiile pentru a se consacra grupului Queen. Anul trecut, autorul hiturilor "We will rock you", "The show must go on" şi "Flash" a decis să-şi termine studiile universitare. După nouă luni de cercetări suplimentare, Brian May a predat lucrarea de doctorat pe 3 august. Teza sa demonstrează că norii de praf din sistemul solar se deplasează în aceeaşi direcţie ca şi planetele.

Brian May va primi diploma în mai 2008, în timpul unei ceremonii la Royal Albert Hall din Londra.

Directorul şi vice-cancelarul universităţii, Michael Brown, a adus un omagiu lui Brian May, subliniind că într-o epocă în care domină "cultul celebrităţilor, găseşti cu greu o persoană care cumulează notorietate, bogăţie şi succes mondial, dar rămâne fidel valorilor sale fundamentale de acces la cunoaştere".

Brian May a declarat că va sărbători numirea în această funcţie cu o cină vegetariană şi un vin de desert.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici