Concertul lui Lady Gaga în România, confirmat de organizatori. Biletele vor fi puse curând în vânzare

Organizatorul de concerte Emagic a confirmat joi că Lady Gaga va cânta pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un spectacol ce va avea loc pe 16 august şi pentru care biletele vor fi puse în vânzare în curând.

2506 afișări
Imaginea articolului Concertul lui Lady Gaga în România, confirmat de organizatori. Biletele vor fi puse curând în vânzare

Lady Gaga (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Concertul a fost deja anunţat de artistă pe site-ul ei oficial, marţi, confirmând astfel speculaţiile care apăruseră în presa românească de mai multe zile.

Biletele pentru acest concert vor fi puse în vânzare în curând, mai multe detalii urmând a fi făcute publice în scurt timp.

Concertul este inclus în turneul mondial "The Born This Way Ball", ce va debuta pe 27 aprilie, în Coreea de Sud, şi va include alte 21 de oraşe europene, printre care şi Bucureşti.

În acest turneu, Lady Gaga va interpreta atât piese de pe cel mai recent album al său, "Born This Way", cât şi piese incluse pe celelalte două materiale discografic ale sale, "The Fame" şi "The Fame Monster".

Pe continentul european, Lady Gaga va fi însoţită de trupa The Darkness, cunoscută pentru hitul "I Believe In A Thing Called Love" şi reunită recent, şi de Lady Starlight, o mai veche colaboratoare a artistei, care a fost confirmată ca invitat special şi pentru alte show-uri din Australia şi Noua Zeelandă.

"The Born This Way Ball", cel de-al treilea turneu din cariera artistei, se anunţă a fi una dintre cele mai spectaculoase serii de concerte din istoria muzicii. Acesta urmează exemplul turneului precedent, susţinut de Lady Gaga în perioada 2009 - 2011 - "The Monster Ball" - care a stabilit noi recorduri de audienţă: aproape 2,5 milioane de spectatori în 201 show-uri. Mai mult decât atât, publicaţia The Sun l-a numit cel mai bun show al anului, iar la ediţia din 2012 a premiilor Pollstar Concert Industry turneul a primit titlul de "Major Tour of the Year".

Pentru "The Born This Way Ball", Lady Gaga a pregătit fanilor săi un nou concept, o nouă scenă şi o noua producţie, într-o serie de spectacole fabuloase.

"Alături de Haus Of Gaga am lucrat luni întregi pentru a concepe o scenă spectaculoasă. «The Born This Way Ball» este o pop-opera electro-metal; este povestea Începutului, geneza Împăraţiei Faimei (Kingdom of Fame). Cum am fost concepuţi şi cum vom păşi în eternitate", declară artista.

"The Born This Way Ball" va fi primul turneu al lui Lady Gaga după lansarea albumului "Born This Way", în mai 2011, care s-a vândut în peste 6 milioane de exemplare în toată lumea.

Albumele "The Fame" (2008) şi "The Fame Monster" (2009) au obţinut numeroase premii Grammy şi au înregistrat vânzari de peste 15 milioane de exemplare, iar single-urile lansate au fost vândute în peste 65 de milioane de copii.

În 2011, Lady Gaga a fost declarată de revista Forbes cea mai puternică femeie din lume, fiind inclusă totodată pe lista celor mai influenţi oameni realizată de Time Magazine. Cu peste 2,2 miliarde de vizualizări pe YouTube, Lady Gaga este cel mai căutat artist în mediul online, deţinând în prezent şi cel mai mare număr de fani pe Facebook, aproape 50 de milioane, precum şi titlul de cea mai urmărită personalitate pe Twitter, cu cei peste 22 de milioane de followers. Lady Gaga este singurul artist al erei digitale care a reuşit să treacă de pragul de 5 milioane de vânzări numai pentru primele două hituri din carieră.

Originară din Lowestoft (Suffolk, Anglia), The Darkness, formată din Justin Hawkins (voce/chitară), Dan Hawkins (chitară), Frankie Poullain (bas) şi Ed Graham (tobe), este pregătită să revină pe scena internaţională odată cu lansarea celui de-al treilea album, primul după opt ani. Programat să apară la sfârşitul verii, albumul, al cărui titlu nu a fost dezvăluit încă, marchează următorul pas în cariera trupei, după cele două materiale discografice lansate înaintea pauzei care i-a ţinut despărţiţi pe membrii formaţiei timp de cinci ani. Primul album, "The Darkness, Permission To Land", lansat în 2003 şi premiat cu disc de platină, include hiturile "I Believe In A Thing Called Love" şi "Get Your Hands Off My Woman", în timp ce pe al doilea material, "One-Way Ticket To Hell And Back", lansat doi ani mai târziu, în 2005, se regăsesc piesele "One Way Ticket" şi "Is It Just Me?".

Reunirea trupei The Darkness din vara anului 2011 a fost considerată un real succes, aceasta fiind descrisă de publicaţia LA Weekly drept "o întoarcere eroică, cu un chef şi mai mare de distracţie, fiind în continuare trupa cu una dintre cele mai spectaculoase reprezentaţii live ale mileniului, un adevărat show multi-dimensional". Trupa a lansat recent un nou single, intitulat "Nothing's Gonna Stop", şi a avut o apariţie surpriza cu hitul "Believe In A Thing Called Love" într-una dintre reclamele difuzate în finala Superbowl din acest an.

Lady Starlight (născută Colleen Martin, în 1975) este DJ, dansatoare şi stilist. În 2009, artista a regizat Crevettes Films, o serie de trei filme create de Lady Gaga pentru "The Fame Ball Tour".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici