Donald Trump dă în judecată o concurentă de la Miss SUA. Motivul: o postare pe Facebook - FOTO

Omul de afaceri american Donald Trump, care organizează concursul Miss Universe, a anunţat, miercuri, că o va da în judecată pe modelul Sheena Monnin, care a declarat că ediţia din acest an a concursului Miss SUA a fost trucată.

397 afișări
Imaginea articolului Donald Trump dă în judecată o concurentă de la Miss SUA. Motivul: o postare pe Facebook - FOTO

Donald Trump (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Concursul Miss SUA, în cadrul căruia fiecare participantă defilează prin faţa juriului în rochie de seară şi în bikini, este organizat în fiecare an pentru a desemna reprezentanta Statelor Unite la concursul general Miss Universe.

Disputa din acest an a izbucnit atunci când Sheena Monnin, Miss Pennsylvania, a declarat pe Facebook că primele cinci laureate ale concursului Miss SUA 2012, ce a avut loc duminică, au fost alese "înainte ca spectacolul să fi început".

"Nu pot să fiu asociată cu cineva sau cu o organizaţie pe care o consider frauduloasă, lipsită de morală, incoerentă şi în multe privinţe vulgară", a declarat Sheena Monnin pe contul ei de Facebook.

Comentariile ei a fost retrase apoi de pe această reţea de socializare, dar câteva zeci de persoane au apucat să posteze deja mesaje prin care o felicitau pe Monnin pentru luarea ei de poziţie.

Directorul companiei care organizează Miss Universe, Donald Trump, a precizat că membrii juriilor din aceste concursuri de frumuseţe sunt persoane independente, riguroase şi a anunţat că Sheena Monnin va fi dată în judecată în scurt timp.

"Părerea mea este că ea nu deţinea mijloacele necesare pentru a intra în Top 15", a spus miliardarul american pentru site-ul TMZ.com. "Avem în faţa noastră o fată care a venit la concurs, a pierdut, iar acum este supărată pe sistemul organizaţional", a explicat acesta.

"A spus lucruri foarte dure, o vom da în judecată pe această bază", a precizat Donald Trump, un magnat din domeniul imobiliar.

Organizaţia Miss Universe a emis la rândul ei un comunicat în care afirmă că adevărata motivaţie a modelului Sheena Monnin era sentimentul de furie şi indignare în faţa deciziei de autorizare a persoanelor transsexuale de a participa la concurs.

Cea de-a 61-a ediţie a finalei concursului Miss SUA a avut loc pe 3 iunie, la Theatre for the Performing Arts din Las Vegas. Finala a fost câştigată de Olivia Culpo, reprezentanta statului Rhode Island, care va reprezenta Statele Unite ale Americii la concursul Miss Universe 2012, ce va avea loc în luna decembrie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici