Filmul "Poziţia copilului", de Călin Peter Netzer, în premieră la HBO, pe 4 august

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, va fi difuzat în premieră la HBO România pe 4 august, de la ora 20.00, informează televiziunea.

415 afișări
Imaginea articolului Filmul "Poziţia copilului", de Călin Peter Netzer, în premieră la HBO, pe 4 august

Filmul "Poziţia copilului", de Călin Peter Netzer, în premieră la HBO, pe 4 august

Filmul "Poziţia copilului" va mai fi difuzat pe HBO pe 4 august (de la ora 04.10), 7 august (de la ora 20.00), 7 august (de la ora 02.10), 10 august (de la ora 00.55) şi pe 19 august (de la ora 22.25).

"Poziţia copilului" este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele "Maria" (2003) şi "Medalia de onoare" (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer.

Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă şi fiu. Li se alătură nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu, Vlad Ivanov şi Tania Popa.

"Poziţia copilului" este o producţie Parada Film, în coproducţie cu Hai Hui Entertainment, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, BMW Motor AG, Soti Cable Neptun, ThomasVille, Roma 62, cu participarea HBO România. Campania de promovare a filmului în România a fost sprijinită de Uniunea Cineaştilor din România (UCIN) şi Institutul Cultural Român (ICR).

Pe de altă parte, tot în luna august, HBO România va difuza în premieră scurtmetrajele "Betoniera" şi "Încearcă să nu clipeşti".

Scurtmetrajul "Betoniera", în regia lui Liviu Săndulescu, va fi difuzat pe HBO pe 23 august, de la ora 20.00. Din distribuţia filmului fac parte Constantin Stronschi, Mimi Brănescu, Iulia Lumânare, Adrian Titieni şi Teodor Corban.

Scurtmetrajul "Încearcă să nu clipeşti", în regia lui Radu Dragomir, va fi difuzat pe HBO tot pe 23 august, de la ora 20.20.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici