Fiul lui Michael Douglas, acuzat că a făcut trafic de droguri, a pledat vinovat

Fiul lui Michael Douglas, Cameron, trimis în judecată pentru trafic de droguri - după ce a fost arestat în iulie 2009 -, a pledat vinovat, el riscând o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare, informează accesshollywood.com.

99 afișări
Imaginea articolului Fiul lui Michael Douglas, acuzat că a făcut trafic de droguri, a pledat vinovat

Fiul lui Michael Douglas, acuzat că a făcut trafic de droguri, a pledat vinovat (Imagine: MediafaxFoto/AFP)

Cameron, în vârstă de 31 de ani, a fost acuzat de comercializarea unor mari cantităţi de metamfetamină şi cocaină în timp ce stătea într-un hotel din Manhattan (New York), unde a şi fost arestat, pe 28 iulie 2009.

El i-a spus judecătorului că a fost contactat pentru prima oară în legătură cu comercializarea de droguri de cineva din New York, în 2006. Ulterior, el a făcut regulat acest lucru.

Întrebat de judecător dacă ştia că face ceva greşit, Cameron a răspuns afirmativ.

Potrivit procurorilor, acuzatul ar fi semnat o înţelegere cu autorităţile, dar detaliile acesteia nu au fost făcute publice.

Pe lângă faptul că a recunoscut că a luat parte la distribuirea drogurilor, Cameron Douglas a mai pledat vinovat şi la acuzaţia de posesie de heroină, după ce s-a presupus că prietena lui ar fi încercat să îi aducă drogul într-o periuţă de dinţi electrică în timp ce el era în arest.

Cameron Douglas riscă o pedeapsă de minimum 10 ani de detenţie.

"Cred că s-a descurcat bine în aceste împrejurări", a spus avocatul apărării, Nicholas DeFeis, după mărturia lui Cameron.

Acuzarea lui Cameron Douglas s-a bazat pe informaţii furnizate de trei utilizatori şi traficanţi de droguri. Aceştia au pledat vinovat şi au fost de acord să coopereze cu autorităţile.

Anchetatorii spun că Douglas a câştigat zeci de mii de dolari din traficul du metamfetamină, o substanţă pe care, în convorbirile telefonice care au fost interceptate, o numea "aluat" sau "săruri de baie". Potrivit documentelor judiciare, Douglas a primit, în perioada 2006 - 2009, cantităţi mari de metamfetamine în California, ulterior acestea fiind trimise la New York, prin intermediul serviciului de curierat FedEx.

Cameron Douglas a mai fost arestat în 2007, pentru posesie de cocaină. Avocatul lui a susţinut atunci că poliţistul care l-a arestat nu a urmat procedurile corespunzătoare.

Cameron Douglas este fiul actorului Michael Douglas şi al Diandrei Morrell Douglas şi, totodată, nepotul celebrului actor american Kirk Douglas. Cameron a jucat şi el în filme, printre care "În familie", alături de tatăl şi bunicul său, în 2003.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici