"Gone Girl", de David Fincher - premiul pentru cel mai bun lungmetraj la Hollywood Film Awards

"Gone Girl", de David Fincher, a câştigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj la cea de-a 18-a ediţie a Hollywood Film Awards, care a avut loc vineri, la Hollywood Palladium din Los Angeles, în timp ce pelicula "The Imitation Game" a fost recompensată cu patru trofee, informează contactmusic.com.

268 afișări
Imaginea articolului "Gone Girl", de David Fincher - premiul pentru cel mai bun lungmetraj la Hollywood Film Awards

"Gone Girl", de David Fincher - premiul pentru cel mai bun lungmetraj la Hollywood Film Awards

Filmul "Fata dispărută/ Gone Girl", din distribuţia căruia fac parte actorii Ben Affleck şi Rosamund Pike, a mai câştigat premiile categoriilor "cel mai bun scenariu" şi "cel mai bun sunet".

"Fata dispărută" este un thriller care spune povestea dramatică a lui Nick Dunne, interpretat de Ben Affleck, care, la a cincea aniversare a căsătoriei sale, anunţă autorităţile că soţia lui a dispărut. Sub presiunea interesului presei pentru subiect şi a investigaţiei poliţiştilor, imaginea căsniciei perfecte a lui Nick începe să fie înlocuită de suspiciuni şi întrebări. Toată lumea din jur începe să vadă minciunile şi comportamentul ciudat al bărbatului, iar în curând întrebarea esenţială este pe buzele tuturor: Şi-a omorât Nick soţia?

Lungmetrajul "The Imitation Game" a câştigat patru premii la gala Hollywood Film Awards. Astfel, Benedict Cumberbatch, care îl interpretează în acest film pe savantul Alan Turing, a câştigat premiul pentru cel mai bun actor, Keira Knightley a primit premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, Morten Tyldem, cel pentru cel mai bun regizor, iar Alexandre Desplat a fost desemnat cel mai bun compozitor. Atât Cumberbatch, cât şi Knightley au fost prezenţi la ceremonie.

De asemenea, Julianne Moore a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă, pentru interpretarea sa din filmul "Still Alice", iar Robert Duvall a fost ales câştigător la categoria "cel mai bun actor în rol secundar", pentru partitura din "Judecătorul/ The Judge".

La aceeaşi ceremonie, actorul Michael Keaton a primit premiul pentru întreaga carieră.

Ceremonie de atribuire de premii fără nominalizări sau proces de selecţie în prealabil - laureaţii sunt desemnaţi de producătorii evenimentului -, gala Hollywood Film Awards marchează lansarea oficială a sezonului trofeelor hollywoodiene, care se încheie în mod tradiţional cu decernarea Oscarurilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici