INEDIT: Un reporter TV, vedetă pe Internet, după ce a fost prinsă de o furtună în timpul transmisiei - VIDEO

Un reporter TV irlandez, Teresa Mannion, a devenit faimoasă pe Internet după ce a fost surprinsă de o furtună, în timpul unei transmisiuni în direct. Internauţii au scris că tânăra ar merita un Oscar şi s-au amuzat inserându-i imaginea în scene din filme cunoscute, precum “Jurassic Park” şi “Star Wars: The Force Awakens”, scrie tabloidul Daily Mail.

547 afișări
Imaginea articolului INEDIT: Un reporter TV, vedetă pe Internet, după ce a fost prinsă de o furtună în timpul transmisiei - VIDEO

VIDEO. Un reporter TV, vedetă pe Internet, după ce a fost prinsă de o furtună în timpul trasnmisiei Imagine: Captură youtube.com

Astfel, într-una din aceste imagini, jurnalista apare lângă dinozaurul T-Rex sau lângă personajele Jack şi Rose din filmul “Titanic”.

Totodată, un internaut i-a alăturat fotografia Teresei Mannion unei alte imagini cu interpreta Adele, al cărei single, “Hello”, a devenit viral de curând, şi a însoţit imaginea  rezultată cu mesajul: “Dă-te la o parte, Adele”.

De asemenea, transmisiunea tinerei a fost remixată, astfel încât să sune ca o melodie. Videoclipul a devenit viral pe Internet, cu peste 700.00 de vizualizări.

“Această transmisiune meteo este atât de intensă! Foarte amuzant. Jurnalista merită un Oscar”, “Cred că ar trebui să actualizăm statusul Teresei Mannion la <<legendă>>” şi “Vă rog, vă rog să numim furtuna după Teresa Mannion”, au scris doar câţiva dintre internauţi, scrie Daily Mail.

În timpul transmisunii pentru RTE, jurnalista se afla pe plaja din Salthill, când a fost surprinsă de o ploaie torenţială şi de rafale de vânt care erau pe cale să o doboare.

Totuşi, Mannion nu a interupt transmisia, ci a început să strige la cameră, astfel încât să transmită informaţiile.

“Nu pot repeta destul de des recomadările poliţiei. Nu faceţi călătorii, dacă le puteţi evita. Şi nu intraţi în apă. Câţiva indivizi de neînţeles au fost văzuţi, ieri şi astăzi, în apă, aici, în Blackrock, în Salthill”, a spus reporterul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici