Johnny Depp va fi Pancho Villa într-un film regizat de Emir Kusturica

Actorul Johnny Depp va juca rolul revoluţionarului mexican Pancho Villa, într-un film biografic regizat de Emir Kusturica, intitulat "Seven Friends of Pancho Villa and the Woman With Six Fingers", informează variety.com.

47 afișări
Imaginea articolului Johnny Depp va fi Pancho Villa într-un film regizat de Emir Kusturica

Johnny Depp va fi Pancho Villa într-un film regizat de Emir Kusturica (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit unei declaraţii a regizorului Emir Kusturica, care este şi autorul scenariului acestui proiect cinematografic, împreună cu Gordan Mihic, filmările nu vor începe mai devreme de 2011, din cauza celorlalte angajamente ale actorului Johnny Depp.

Acest film biografic, filmat în limba spaniolă, va fi turnat parţial în Mexic.

Potrivit presei americane specializate, Salma Hayek şi Javier Bardem vor fi prezenţi şi ei pe afişul acestui film.

Johnny Depp şi Emir Kusturica au mai lucrat împreună, colaborând cu succes în 1993, la filmările pentru "Arizona Dream".

Scenariul este bazat pe romanul biografic "The Friends of Pancho Villa", în care autorul James Carlos Blake povesteşte felul în care Villa şi prietenii săi se distrau de minune în timpul luptelor, luând de la cei bogaţi şi oferind celor săraci, dar şi dansând, participând la petreceri şi făcând dragoste.

Pancho Villa a mai fost interpretat de Antonio Banderas, Telly Savalas şi chiar de el însuşi, în filmul din 1914 intitulat "The Life of General Villa", produs de D.W. Griffith.

Înainte de începerea filmărilor pentru acest proiect, Emir Kusturica vrea să regizeze o comedie neagră intitulată "Cool Water", a cărei acţiune se petrece în Orientul Mijlociu, despre un dansator exotic palestinian care lucrează în Germania şi care trebuie să se întoarcă în ţara natală pentru înmormântarea tatălui său.

Kusturica este dublu câştigător la Cannes, el primind prestigiosul Palme d'Or pentru peliculele "Tata în călătorie de serviciu" (1986) şi "Underground" (1995).

Filmul său de debut, "Do You Remember Dolly Bell?", a câştigat primul său mare premiu, Leul de Argint, la Veneţia. De asemenea, Kusturica mai are în palmares un debut american răsunător, "Arizona Dream" (1993), iar în 1998, el a câştigat Leul de Argint la Festivalul de Film de la Veneţia, cu "Pisică albă, pisică neagră/ Black Cat, White Cat", o scandaloasă comedie despre ţigani.

Cel mai recent film al său, "Maradona by Kusturica", este un lungmetraj documentar, rod al mai multor întâlniri pe care cineastul le-a avut cu "Dumnezeul fotbalului", Diego Maradona.

Johnny Depp a jucat în filme precum "Edward - Mâini de Foarfecă/ Edward Scissorhands" (1990) şi "Don Juan de Marco" (1995).

El a câştigat inima publicului cu rolul Jack Sparrow din seria "Piraţii din Caraibe", partitură pentru care s-a inspirat din personalitatea chitaristului Keith Richards, al trupei Rolling Stones.

Deşi Depp a fost nominalizat de trei ori la premiile Oscar, acesta nu a reuşit până în prezent să obţină nicio distincţie din partea Academiei Americane de Film. Însă el a fost recompensat cu un Glob de Aur pentru rolul unui frizer sadic din "Sweeney Todd - Bărbierul diabolic din Fleet Street", în 2008.

De asemenea, la începutul lui iunie 2007, Johnny Depp a câştigat două premii MTV Movie, pentru cel mai bun rol de comedie ("Piraţii din Caraibe: La capătul lumii") şi cel mai bun personaj negativ ("Sweeney Todd - Bărbierul diabolic din Fleet Street").

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici