Kelis îşi va lansa propriul brand de sosuri

Cântăreaţa americană Kelis, care a obţinut de curând o diplomă de bucătar profesionist în perioada în care şi-a întrerupt pentru câţiva ani cariera muzicală, îşi va lansa în scurt timp propriul brand de sosuri.

140 afișări
Imaginea articolului Kelis îşi va lansa propriul brand de sosuri

Kelis îşi va lansa propriul brand de sosuri (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Cântăreaţa americană a susţinut un concert weekendul trecut la Isle Of Wight Festival din Marea Britanie şi a acordat un interviu cu această ocazie  pentru New Musical Express (NME).

"Îmi plac lucrurile de lifestyle, care au legătură cu casa. Sunt o femeie casnică. Îmi place tot ce are legătură cu bucătăria şi cu casa. Acum lucrez la un brand de sosuri şi e foarte interesant. Ador sosurile", a spus artista.

Cântăreaţa americană a vorbit şi despre noul ei album la care lucrează în această perioadă, despre care spune că este finalizat în procent de 50%: "Depinde în ce zi mă întrebaţi asta. În anumite zile spun că sunt la 80%, iar în altele spun că am înregistrat 40% din el. Cred că de fapt sunt pe la jumătate. E interesant, va fi un album mai mult electro, mai profund şi mai întunecat".

Kelis Rogers este o cântăreaţă şi compozitoare americană de R&B, devenită celebră graţie hitului "Milkshake" de pe cel de-al treilea ei album de studio, intitulat "Tasty", lansat pe piaţă în 2003. Kelis are în palmares un Brit Awards, două nominalizări la premiile Grammy şi a vândut de-a lungul carierei peste trei milioane de albume pe plan mondial.

Kelis a fost căsătorită cu rapperul american Nas în perioada ianuarie 2005 - mai 2010.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici