Marko Bela şi miniştrii Funeriu, Kelemen şi Borbély participă în weekend la Festivalul Peninsula

Vicepremierul Marko Bela şi miniştrii Daniel Funeriu, Kelemen Hunor şi László Borbély vor participa, în weekend, la manifestările prilejuite de Festivalul Peninsula, care se desfăşoară la Târgu Mureş în perioada 26 - 29 august, informează organizatorii.

19 afișări
Imaginea articolului Marko Bela şi miniştrii Funeriu, Kelemen şi Borbély participă în weekend la Festivalul Peninsula

Marko Bela şi miniştrii Funeriu, Kelemen şi Borbély participă în weekend la Festivalul Peninsula (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit comunicatului organizatorilor, vineri, de la ora 13.00, secretarul de stat Doina Melinte, preşedintele Autorităţii de Sport şi Tineret, şi Széll Lőrinc, vicepreşedintele aceleiaşi autorităţi, vor participa la activităţile sportive ale festivalului.

Totodată, vineri, de la ora 18.00, ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbély László, va participa la activităţile ecologice de pe teritoriul evenimentului. El va înmâna premiile celor care participă la Marea Colectare Selectivă de la Peninsula, la Punctul Verde organizat de EcoRom Ambalaje.

Sâmbătă, între orele 10.00 şi 11.00, directorul Festivalului Peninsula, Bodor László, îl va conduce într-un tur al festivalului pe vicepremierul Marko Bela.

Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, şi-a exprimat curiozitatea de a participa la recitalul umoristului Badár Sándor, care are loc sâmbătă, de la ora 14.00. De asemenea, Kelemen Hunor va vizita după ora 16.00 "oferta culturală" a Festivalului Peninsula, după care va oferi peninsularilor un pahar de bere la MIÉRT Pub.

Tot sâmbătă, la festival va participa şi ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, precum şi ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbély László.

De asemenea, la festival va fi prezent sâmbătă şi secretarul de stat Marko Attila, preşedintele Departamentului pentru Relaţii Interetnice.

Până duminică, la Festivalul Peninsula de la Târgu Mureş, vor concerta peste 70 de artişti renumiţi, din ţară şi străinătate. Organizatorii festivalului mizează pe circa 60.000 de participanţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici