Natalie Cole îşi va relua concertele în toamnă

Cântăreaţa americană Natalie Cole a declarat că îşi va relua seria de concerte începând cu luna septembrie, la câteva luni după transplantul renal reuşit la care a fost supusă în luna mai, urmând ca primul spectacol să îl susţină în celebrul Hollywood Bowl din Los Angeles.

12 afișări
Imaginea articolului Natalie Cole îşi va relua concertele în toamnă

Natalie Cole îşi va relua concertele în toamnă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Natalie Cole, în vârstă de 59 de ani, fiica legendarului cântăreţ american Nat "King" Cole, a făcut public în iulie 2008 faptul că suferă de hepatita C şi a trebuit să suporte o intervenţie chirurgicală în luna mai, în timpul căreia i s-a transplantat un rinichi.

Într-o declaraţie recentă, Natalie Cole le-a mulţumit fanilor pentru sprijinul lor şi a mărturisit că abia aşteaptă să se întoarcă pe scenă.

Printr-o întorsătură tragică a evenimentelor, Natalie Cole - obligată încă din septembrie 2008 să recurgă la dializă de trei ori pe săptămână, din cauza complicaţiilor apărute după tratamentul pe care l-a urmat contra hepatitei C - a primit vestea că medicii i-au găsit un donator compatibil în momentul în care veghea la căpătâiul surorii sale muribunde.

Natalie Cole se va afla în covalescenţă în această vară, urmând să îşi reia seria de concerte începând cu 9 septembrie, prin spectacolul pe care îl va susţine la Hollywood Bowl. În acest moment, cântăreaţa colaborează cu organizatorii acestui turneu, pentru a reprograma datele concertelor amânate din cauza intervenţiei chirurgicale. Înainte de transplant, cântăreaţa se afla în plin turneu de promovare al albumului premiat cu Grammy, "Still Unforgettable".

Hepatita C este o inflamaţie a ficatului, iar virusul se transmite cel mai adesea prin ace de seringă murdare şi de obicei îi afectează pe dependenţii de droguri injectabile. Nu există vaccin sau tratament pentru această maladie, dar hepatita C poate fi controlată sau redusă prin medicamente puternic antivirale, precum interferonul care întăreşte sistemul imunitar. Hepatita C poate, de asemenea, să evolueze în ciroză sau cancer la ficat.

Natalie Cole a vorbit despre dependenţa ei de cocaină, heroină şi alcool în autobiografia pe care a publicat-o în 2000, "Angel on My Shoulder". Artista, al cărei tată a murit de cancer pulmonar când ea avea doar 15 ani, a reuşit să scape de dependenţa de droguri cu ajutorul unui tratament de dezintoxicare, în 1980.

Cole a câştigat nouă premii Grammy pe parcursul carierei sale de 30 de ani în jazz, pop şi R&B. Cele mai cunoscute albume ale artistei sunt "Everlasting" şi "Unforgettable...With Love", care conţine o piesă în duet cu tatăl ei, realizată cu ajutorul tehnologiei digitale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici