Papa Francisc va lansa un album de muzică rock progresiv, intitulat "Wake Up!" - AUDIO

Papa Francisc va lansa, pe 27 noiembrie, un album de muzică rock progresiv, intitulat "Wake Up!", ce va include 11 melodii în care fragmente din cele mai emoţionante discursuri ale Suveranului Pontif, în diferite limbi, vor fi îmbinate cu imnuri creştine în viziunea unor muzicieni contemporani.

11430 afișări
Imaginea articolului Papa Francisc va lansa un album de muzică rock progresiv, intitulat "Wake Up!" - AUDIO

Papa Francisc va lansa un album de muzică rock progresiv, intitulat "Wake Up! " (Foto: Hepta / Mediafax Foto)

"Pope Francis: Wake Up!", albumul de debut al Suveranului Pontif, a fost aprobat de Vatican, a anunţat, vineri, casa europeană de discuri Believe Digital, informează Reuters.

Acest disc va include 11 melodii, în care fragmente din discursuri publice susţinute de Papa Francisc în limbile spaniolă, italiană, portugheză şi engheză vor fi combinate cu imnuri creştine în viziunea unor muzicieni contemporani.

Albumul va fi lansat la nivel internaţional pe 27 noiembrie, iar melodia care dă titlul acestuia - "Wake Up! Go! Go! Forward" - a fost prezentată, în premieră, vineri, pe site-ul publicaţiei de spcialitate Rolling Stone, cu prilejul vizitei în SUA a Suveranului Pontif .

În fragmentele din discursurile sale care apar pe acest album de muzică rock progresiv, Papa Francisc abordează chestiuni precum pacea, demnitatea şi ajutorarea oamenilor aflaţi în dificultate şi îşi exprimă preocupările privind mediul înconjurător.

Potrivit producătorilor albumului, o parte din încasările rezultate din vânzarea discului de debut al Suveranului Pontif vor fi donate unui fond de ajutorare a refugiaţilor. Aceştia nu au oferit detalii în privinţa organizaţiilor care vor primi fondurile şi în privinţa procentelor din încasări care vor fi donate, mai relatează Reuters.

Totodată, conform rollingstone.com, albumul Papei Francisc poate fi deja comandat pe iTunes, unde este disponibil pentru descărcare online şi single-ul "Wake Up! Go! Go! Forward!.

Pentru lansarea acestui album, Papa Francisc a colaborat cu producătorul şi directorul artistic Don Giulio Neroni, cu muzicianul Tony Pagliuca, care a compus mai multe piese de pe acest disc, inclusiv "Wake Up! Go! Go! Forward!", şi cu trupa italiană de muzică rock progresiv Le Orme.

Albumul "Wake Up!" cuprinde următoarele melodii: "Annuntio Vobis Gadium Mangum", "Salve Regina", "Laudato Sie...", "Poe Que' Sufren Los Ninos", "Non Lasciatevi Rubare La Speranza!", "La Iglesia No Puede Ser Una Ong!", "Wake Up! Go! Go! Forward!", "La Fa Es Entera, No Se Licua!", "Pace! Fratelli!", "Per La Famiglia" şi "Fazei O Que Ele Vos Disser".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici