Peru: Un copil numit Iisus "născut de Fecioara Maria", în atenţia presei

Mass-media din Peru a relatat intens în aceste zile cazul unui copil care s-a născut în Peru în ziua de Crăciun şi care va fi botezat Iisus, mai ales că pe mama sa o cheamă Virgen Maria (Fecioara Maria), iar tatăl său este tâmplar.

275 afișări
Imaginea articolului Peru: Un copil numit Iisus "născut de Fecioara Maria", în atenţia presei

Un copil numit Iisus "născut de Fecioara Maria" atrage atenţia presei în Peru (Imagine: news.bbc.co.uk)

Potrivit presei locale, cei doi părinţi, de origine modestă, ar avea dreptul să facă un botez de rit catolic în catedrala din Lima, ceea ce este un caz foarte rar. În plus, una dintre rudele sale ar fi chiar primarul capitalei peruviene, Luis Castañeda.

Băiţelul s-a născut prin cezariană în 25 decembrie şi, din cauza acestei date simbolice, părinţii săi - Virgen Maria Huarcaya Palomino, de 22 de ani, şi Adolfo Huamani, un tâmplar de 24 de ani - au decis să îl cheme Jesús Emmanuel în locul prenumelui fotbalistului olandez de la Arsenal, Robin Van Persie, nume pe care tatăl l-a ales iniţial pentru fiul său.

Bebeluşul va ieşi duminică din maternitatea de unde televiziunea şi presa scrisă au relatat cazul şi l-au filmat şi fotografiat pe Jesús Emmanuel precum şi certificatul de naştere al mamei acestuia pentru a demonstra că o cheamă Virgen Maria (Fecioara Maria).

Medicii au spus că bebeluşul se va naşte la sfărşitul lunii, iar venirea sa pe lume în ziua de Crăciun a fost calificată de televiziunea peruviană un eveniment cu conotaţii biblice.

Însă modul în care a tratat presa acest caz nu a plăcut tuturor. Un cunoscut jurnalist din Peru, César Hildebrandt, a apreciat că este o insultă adusă creştinismului şi o manipulare pentru a suscita interes pentru religie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici