Soţia rapperului Bobby Brown, internată de urgenţă, din cauza unor convulsii cerebrale

Soţia rapperului Bobby Brown, Alicia Etheredge, a fost internată de urgenţă sâmbătă seară, într-un spital din Atlanta, după ce ar fi suferit convulsii cerebrale, potrivit tmz.com.

170 afișări
Imaginea articolului Soţia rapperului Bobby Brown, internată de urgenţă, din cauza unor convulsii cerebrale

Soţia rapperului Bobby Brown, internată de urgenţă, din cauza unor convulsii cerebrale (Foto: Hepta)

Bobby Brown, în vârstă de 46 de ani, şi soţia sa, care îi este şi manager, se cazaseră la un hotel din Atlanta, sâmbătă seară, după ce au participat la o ceremonie religioasă în cadrul funeraliilor fiicei sale şi a lui Whitney Houston, Bobbi Kristina Brown, care a murit pe 26 iulie.

La începutul lunii iulie, Alicia Etheredge a dat naştere celui de-al doilea copil al său şi, totodată, al şaselea al lui Bobby Brown, o fetiţă.

Cuplul a trecut prin momente dificile în ultimele luni, după ce Bobbi Kristina, fiica rapperului, a fost găsită în stare de inconştienţă în cada din sala ei de baie, cu faţa în jos, de iubitul ei şi un prieten comun, pe 31 ianuarie. De atunci, aceasta a fost plasată în comă indusă, iar unii dintre membrii familiei sale spun că medicii au diagnosticat-o ulterior cu leziuni cerebrale ireversibile. A fost transferată de familia sa într-un centru de îngrijiri paliative pe 24 iunie şi a murit pe 26 iulie, la vârsta de 22 de ani.

Bobbi Kristina va fi înmormântată luni, alături de mama ei, regretata cântăreaţă Whitney Houston, în cimitirul Fairview din New Jersey.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici