Te-ai „plictisit de Maldive”? Află care este destinația exotică unde o noapte costă până la 12.300 de dolari

Publicat: 01 09. 2026, 12:39

Resortul este prezentat chiar de conducerea sa drept o alternativă pentru turiștii bogați care s-au „plictisit de Maldive”, scrie CNN. Ideea nu este însă doar izolarea într-un bungalow de lux, ci combinarea confortului cu activități, wellness și natură într-un decor aproape complet desprins de cotidian.

Patru ore de călătorie pentru a ajunge în paradis

Drumul către Bawah este parte din experiență. Oaspeții pornesc din Singapore, traversează cu feribotul Strâmtoarea Singapore până în insula indoneziană Batam, apoi sunt transportați la aeroportul Hang Nadim. De acolo urmează ultima etapă: un hidroavion privat cu maximum 10 pasageri. Zborul până la Bawah durează aproximativ 75 de minute, iar bagajele sunt limitate la 15 kilograme pentru fiecare turist. La sosire, avionul aterizează direct pe apă, lângă un ponton îngust, unde oaspeții sunt întâmpinați de personalul resortului cu prosoape reci.

Cât costă o vacanță aici

Luxul de la Bawah nu este pentru orice buget. Cele mai accesibile camere pornesc de la 1.980 de dolari pe noapte, iar sejurul trebuie să aibă minimum trei nopți. În preț sunt incluse trei mese pe zi și un tratament spa zilnic. Pentru cei care vor mai mult, prețurile cresc rapid. O cină privată pe plajă costă aproximativ 1.000 de dolari, iar cea mai scumpă variantă de cazare este o suită cu patru dormitoare și piscină infinity proprie, care ajunge la 12.300 de dolari pe noapte în sezonul de vârf. Există inclusiv posibilitatea ca una dintre insule să fie închiriată integral, cu personalul resortului la dispoziția oaspeților.

„Luxul” înseamnă să te desprinzi de lume

Bawah încearcă să evite imaginea clasică a luxului ostentativ. Nu sunt promovate obiecte aurite sau branduri afișate peste tot, ci materiale naturale, vile construite în jurul vegetației și servicii personalizate. Cu o săptămână înainte de sosire, turiștii sunt întrebați despre preferințele lor, de la programul de somn și alimentație până la alergii. Personalul încearcă apoi să folosească aceste informații în timpul sejurului, astfel încât experiența să fie personalizată până la detalii aparent banale.

Resortul are și Wi-Fi, însă oferă oaspeților telefoane simple care pot fi folosite pentru a lua legătura cu concierge-ul. Pentru cei care chiar vor să dispară de pe radar, acesta este probabil cel mai apropiat lucru de o deconectare completă.

Broaștele țestoase, una dintre atracțiile resortului

Bawah nu se bazează exclusiv pe lux. Resortul are și un program de protejare a țestoaselor marine. Trei biologi marini monitorizează insulele din arhipelag și colectează ouăle de țestoasă pentru a le proteja de prădători. Ouăle sunt relocate într-un spațiu special amenajat, iar după eclozare puii sunt lăsați să ajungă spre mare printr-un culoar construit în nisip.

Când începe eclozarea, turiștii sunt anunțați, iar experiența poate deveni unul dintre momentele centrale ale vacanței. Pe lângă snorkeling, scufundări și înot, resortul oferă cursuri de yoga, tratamente spa, degustări de cafea și chiar ateliere de creare a parfumurilor. Bawah Reserve este, în esență, un produs turistic construit pentru o categorie foarte precisă de călători: oameni care nu mai caută doar o vacanță luxoasă, ci un loc în care accesul dificil, izolarea și sentimentul de exclusivitate fac parte din preț.