Adus la botez în haine de moroşan, Carol Ferdinand a plecat în costum similar celui de marinar - GALERIE FOTO

Fiul Prinţului Paul şi al Prinţesei Lia, Carol Ferdinand, a fost îmbrăcat în costum de moroşan la sosirea la Biserica "Domniţa Bălaşa" din Capitală, unde a fost botezat, şi a plecat purtând un costum asemănător celui de marinar, iar printre cadourile primite a fost şi un set de lenjerie "Botezatu".

794 afișări
Imaginea articolului Adus la botez în haine de moroşan, Carol Ferdinand a plecat în costum similar celui de marinar - GALERIE FOTO

Adus la botez în haine de moroşan, Carol Ferdinand a plecat în costum similar celui de marinar (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Micuţul Carol Ferdinand a fost botezat de preşedintele Traian Băsescu şi de soţia acestuia, Maria Băsescu. Cei doi au venit însoţiţi de fiicele lor, Elena şi Ioana. Maria Băsescu a fost îmbrăcată într-un deux - pieces într-o nuanţă roz, în timp ce Elena Băsescu a purtat o rochie crem. Ioana Băsescu a fost îmbrăcată într-o rochie pastelată.

Preotul care a condus soborul care a oficiat slujba de botez a prezentat un mesaj din partea Patriarhului Daniel, transmis pentru micuţ şi familia sa. Preotul a făcut cadou părinţilor o icoană cu Maica Domnului. Tot în timpul slujbei au cântat Gheorghe Turda şi Felicia Filip.

Copilul a trecut şi prin botezul bliţurilor, acesta fiind fotografiat pe aproape toată durata slujbei, care a durat aproximativ o oră. Spre finalul slujbei, Traian Băsescu l-a prezentat pe micuţul său fin fotoreporterilor şi invitaţilor. Carol Ferdinand era îmbrăcat într-un costum alb asemănător celui marinăresc.

Printre cadourile pe care le-a primit micul Carol Ferdinand s-a numărat un trusou realizat de creatorul Cătălin Botezatu, incluzând un mic smoking cu pietre Swarowski, pe care micuţul îl va îmbrăca la petrecerea de sâmbătă, de la Intercontinental, şi pleduri din mătase naturală, făcute la Viena. De asemenea, creatorul i-a mai făcut cadou copilului şi lenjerie intimă semnată "Cătălin Botezatu". Toate produsele făcute cadou micuţului au însemnele casei regale. De asemenea, Botezatu i-a mai făcut cadou prinţului un sfeşnic şi o linguriţă din aur şi argint, ambele cu însemnele casei regale.

Adriean Videanu, prezent, de asemenea, la slujbă împreună cu soţia sa Mioriţa, a refuzat să spună ce cadou i-a făcut micuţului, apreciind că acest lucru este unul "personal".

"Avem nevoie de asemena momente", a spus şi Brianna Caradja despre botezul micuţului.

Preşedintele Traian Băsescu l-a adus sâmbătă, la biserică, pe cel de-al optulea fin, Carol Ferdinand, cu autoturismul Dacia Duster. În timpul primei părţi a slujbei, Carol Ferdinand a început să plângă, speriat probabil de bliţurile fotografilor prezenţi, dar şi de agitaţia din jurul său.

Încercările părinţilor de a-l linişti pe micuţ au fost în zadar. "Nu vrea suzetă", le-a şoptit preşedintele acestora, în timp ce încercau să-l liniştească pe copil. Şi Maria Băsescu a încercat să-l liniştească pe copil luându-l în braţe, dar fără succes.

Slujba, la care au participat peste 100 de persoane a fost oficiată de un sobor format din şase preoţi.

"Plânge, ca orice copil. (…) A fost foarte cuminte pentru un copil care iese prima oară în aglomeraţie şi nu-i obişnuit cu agitaţia. S-a speriat de blizuri, în primul rând. N-a văzut atâtea bliţuri de când e pe lume şi probabil şi vocile preoţilor puternice…", a declarat după slujbă preşedintele Băsescu.

El a mai spus că micul Carol Ferdinand este al optulea fin de botez şi că a boteza este un lucru creştinesc.

"Nu e nici de înrudire, nici de altceva, e un lucru creştinesc", a continuat şeful statului.

Întrebat când va deveni bunic, Băsescu i-a îndemnat râzând pe jurnaliştii prezenţi să se adreseze fiicelor sale pentru a primi un astfel de răspuns.

Printre participanţii la botez s-au numărat fostul şef SIE, Ioan Talpeş, Monica Tatoiu, şeful ANI, Cătălin Macovei şi prinţesa Lalla Joumala Alaoui, ambasadoarea Marocului în Marea Britanie.

Slujba este urmată de o recepţie, la Hotel Intercontinental.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici