COMENTARIU: Războiul lumilor pentru locul deţinutului gri DSK

Din celula sa de treisprezece metri pătraţi, într-o izolare controlată riguros, aşa cum se cuvine unui prizonier ilustru, care ar putea cădea lesne pradă tentaţiei de a-şi face felul, deţinutul gri DSK (căci i-a fost refuzat dreptul de a purta hainele personale - o umilire inutilă, dar la care sunt supuşi deseori prizonierii iluştri) poate face în minte pariuri despre urmaşul său. Sau poate se gândeşte la momentul când ar putea ieşi din purgatoriu la vreme, pentru a se întoarce în Franţa şi descinde glorios la Elysee. În stabilimentul de maximă securitate Rikers Island, un fel de omonim al închisorii lui Hannibal Lecter, se poate controla orice, în afara gândurilor.

Afară, a început un război al lumilor pentru locul deţinutului gri DSK. Deocamdată nu este o revoltă făţişă şi concertată împotriva regulii nescrise după care postul de director general al Fondului este o moştenire garantată, transmisă ceas, din mandat în mandat, europenilor. De altfel, numele aflat pe cele mai multe buze este al franţuzoaicei Christine Lagarde, redutabila diriguitoare a Finanţelor din Hexagon, cu o şi mai redutabilă filiaţie profesională peste Atlantic (a fost timp de cinci ani şefa firmei internaţionale de avocatură Baker&McKenzie din Chicago).

După judecata lui Nicolas Sarkozy (apud Le Figaro) - "DSK nu era la FMI un reprezentant al Franţei, el era un francez la FMI. Deci Franţa nu este dezonorată" - Franţa a rămas după păţania lui Kahn la fel de imaculată ca Jeanne D'Arc. Iar Lagarde, una dintre "fetele" politice ale lui Sarko ("Are o minte sclipitoare", spunea, ca mulţi alţii, prin 2007, venerabila Andree Sarkozy, mama preşedintelui) ar întări onoarea Franţei şi ar produce o mini-revoluţie la Fond, ca primă femeie director general al instituţiei. Singura scamă pe taioarele haute couture ale lui Lagarde este acuzaţia de "abuz de autoritate" într-un arbitraj din afacerea Adidas-Tapie.

Motorul franco-german s-a pus deja în mişcare pentru susţinerea candidatului european, cancelarul Merkel reiterând această opţiune. Asta nu înseamnă că nu s-ar activa şi vreo rivalitate pe această axă, căci au şi nemţii un posibil candidat: guvernatorul Bundesbank, Axel Weber.

Semnul că lumea s-a schimbat dramatic, este asaltul "emergenţilor" asupra tradiţiei, iar China este purtătorul de cuvânt al celor care gândesc şi declară că economiile emergente şi în curs de dezvoltare (de felul celor ale Indiei, Braziliei şi în primul rând a Chinei) trebuie să aibă reprezentanţi la cel mai înalt nivel în FMI. Nimeni nu spune făţiş că este vizată direct funcţia de director general (în fond acesta este acolo primul între egali), dar oficialii chinezi vorbesc clar despre alegeri în spiritul "valorii, transparenţei şi corectitudinii".

Dar alegerea unei personalităţi din lumea "emergenţilor" ar fi totuşi o răsturnare de care Fondul poate nu are nevoie acum. Însăşi venirea lui DSK, în noiembrie 2007, la şefia Fondului a fost un soi de revoluţie, căci acest politician, nu peste măsură de agreat în lumea "gulerelor albe" bancare, a dat, într-un moment de oboseală şi derută al organizaţiei, un nou sens şi rost FMI. S-a dovedit a fi de succes şi spiritul mandatului său trebuie dus mai departe.

Acum, important este ca vidul de putere de la vârful Fondului să fie rezolvat, mai ales că veteranul director general-adjunct John Lipski, care girează treburile curente, vrea să se retragă în august. Probabil va avea de câştigat cine pune primul pe piaţă oficial un nume asupra căruia să nu existe temeri şi care, evident, să întrunească cu repeziciune consensul şi care să facă uitat coşmarul DSK.

Alegerea succesorului lui DSK este un spectacol inedit de oriunde în lume îl priveşti. "Cazul" DSK este o poveste de viaţă de oriunde în lume o urmăreşti. Inclusiv în "emergenta" Românie.

(Comentariu realizat de Indira Crasnea, indira@mediafax.ro)