"Dictatura" magistraţilor, favorizată de conjunctura politică

De-a lungul timpului, în pofida declaraţiilor privind independenţa magistraţilor, politicul şi-a demonstrat implicarea în jocul justiţiei.

De exemplu, după numirile la instanţa supremă şi la parchetul de pe lângă aceasta, de către Consiliul Superior al Magistraturii, s-au consemnat ulterior apropieri ale celor numiţi de zone politice, faţă de care magistraţii susţinuţi erau datori sau au rămas cu astfel de datorii. Rude, prieteni au ajuns să conteze în desemnarea de ierarhii în instituţii. Căsătoriile, cumetriile, cununiile au devenit reale afaceri în cadrul sistemului judiciar.

Examenele de numire a magistraţilor la toate nivelurile din instanţe şi parchete, mai puţin la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv parchetul de pe lângă aceasta, au fost impuse, din 2005, de către ministrul de atunci Monica Macovei, în prezent europarlamentar PDL. Tot ea a fost cea care a schimbat prevederile legislative pentru numirea preşedintelui ICCJ în caz de vacantare a postului, respectiv delegarea unui interimar până la finalizarea procedurii.

Delegarea vicepreşedintelui ICCJ Lidia Bărbulescu în funcţia de şef al instanţei supreme, la cererea lui Nicolae Popa - care a deţinut postul până la 1 septembrie, când a împlinit 70 de ani, vârsta de pensioare - l-a iritat pe şeful statului Traian Băsescu, care a reclamat că este nelegală. Poate şi pentru că procedura prevede prelungirea delegării pentru trei luni, timp în care au loc alegeri prezidenţiale, iar şapte judecători ai instanţei supreme vor fi membri ai Biroului Electoral Central.

Puterea instalată după alegerile din 2004 şi-a anunţat ca obiectiv tocmai eliberarea justiţiei de politic, însă aceasta a rămas încremenită în vechile sale cutume, deşi a clamat şi a obţinut atributul independenţei, refuzând parcă apropierea de Occident, unde există respect, concurenţă, transparenţă.

Din nefericire, atacurile generale repetate la adresa justiţiei au determinat strângerea rândurilor, magistraţii devenind solidari împotriva oricui din afara sistemului, aceasta deşi în interior există şi au existat tot timpul tabere.

Lipsa de fermitate a Consiliului Superior al Magistraturii - a cărui conducere se schimbă în fiecare an - a amplificat percepţia sistemului că nu este apărat de cel care se pretinde a fi garantul independenţei justiţiei, mai ales că şi Constituţia prevede astfel.

Ratarea oportunităţii unor eventuale reacţii, luări de poziţie neinspirate şi statutul de demnitate publică conferit de lege au poziţionat CSM într-o altă dimensiune - străină de cea reală, în care judecătorul intră cu 80 de dosare pe şedinţă, iar procurorul are o mie de cauze de soluţionat.

Iar aceasta, din păcate pentru magistraţi, s-a văzut în momentul în care Guvernul a cerut participare la negocieri pentru salarizarea magistraţilor, iar cel care a reprezentat Consiliul nu a părut că ştie cât de important este rolul său, tratând cu autosuficienţă o problemă gen "boule de neige". CSM a refuzat să participe la negocieri, în condiţiile în care se prefigura adoptarea legii unice de salarizare, în care să fie încadraţi şi magistraţii.

În absenţa majorităţii membrilor CSM, plecaţi într-o vizită de mai mult de-o săptămână la Londra, judecătorul Dan Lupaşcu, rămas la comandă, împreună cu alţi colegi, a mers la Ministerul Muncii pentru negocieri ale coeficienţilor la care să fie încadraţi judecătorii şi procurorii. Variantele propuse au început să fie din ce în ce mai mulţumitoare. Apoi, a apărut un scurt-circuit, poate şi din cauza vacanţei de vară, a vacanţei judecătoreşti.

Între timp, adunări generale ale judecătorilor de la instanţe din ţară au început strângerea de voturi pentru declanşarea procedurilor de revocare a membrilor CSM, nemulţumiţi de prestaţia lor, situaţie fără precedent. Mai mult, Curtea Constituţională a statuat că magistraţii nu pot beneficia de un spor pe care şi l-au acordat, astfel că salariile lor au fost diminuate cu 50 la sută, situaţie care a pus pe un butoi de pulbere CSM.

Pentru a contracara, CSM a cerut Curţii Constituţionale constatarea unui conflict juridic constituţional între puterea judecătorească şi Executiv, acţiune pe care reprezentanţii magistraţilor au pierdut-o.

Totul a culminat cu decizia din 31 august, când, după o serie de adunări generale ale judecătorilor şi procurorilor, magistraţii au refuzat să mai intre în sala de judecată. În aceeaşi zi, opt membri şi angajaţi ai CSM, printre care şi preşedintele Virgil Andreieş, îşi începeau o vizită de lucru la Stockholm, pentru o săptămână. Este adevărat, pe bani europeni.

Totuşi, în plină criză a sistemului judiciar, care a culminat cu protestele magistraţilor care au căpătat forma unei greve generale, absenţa şefului CSM a fost o gafă, confirmată de amploarea pe care a căpătat-o acţiunea judecătorilor şi procurorilor, situaţie pe care, aparent, nu o mai poate controla.

Articolul 63 al Legii 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă interzice judecătorilor şi procurorilor să facă grevă, în caz contrar, acţiunea magistraţilor se pedepseşte cu închisoarea de la trei luni la şase luni sau cu amendă, dacă fapta nu întruneşte elementele unei infracţiuni pentru care legea penală prevede o pedeapsă mai gravă.

Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, greva înseamnă "încetare organizată a activităţii într-una sau mai multe întreprinderi, instituţii etc., cu scopul de a determina pe patroni sau guvernul, autorităţile să satisfacă unele revendicări (economice, politice)".

Astfel, faptul că judecătorii refuză să judece, iar procurorii să soluţioneze dosare poate fi interpretat ca o grevă.

Totuşi, prin vocea şefului CSM, instituţia s-a declarat solidară cu protestele magistraţilor, implicit a grevei lor, astfel că i-a conferit legitimitate.

Atitutdinea duplicitară a CSM nu face un serviciu sistemului judiciar. Dimpotrivă, justiţiabilii, oamenii de afaceri, deţinuţii, cei care vor să-şi rezolve afacerile judiciare se vor întoarce împotriva magistraţilor.

Continuarea protestelor, care nu le va aduce nimic în plus, faţă de cei 65% în plus la salariu - banii pe care i-au cerut şi obţinut, comparativ cu celelalte categorii profesionale - poziţia de forţă adoptată şi menţinută de unii magistraţi relevă că dincolo de problemele financiare sunt alte interese, dictate de zonele politice simpatizate. Atacurile de acum la preşedinte din partea justiţiei, pentru chestiuni care nu sunt neapărat noi, constituie reversul medaliei şi cu siguranţă nu sunt străine nici de luptele şi jocurile din coaliţie. Însă şi mesajul preşedintelui către magistraţi de a începe lucrul a fost total lipsit de tact, fiind de fapt un prilej de a reitera criticile formulate la adresa acestora de-a lungul mandatului său.

În cursul serii de joi, la ora 18.00, era programată o întâlnire între magistraţi şi preşedinte, cu condiţia ca CSM să dea semnalul că protestele vor înceta. În timpul şedinţei de joi, preşedintele CSM nu a părut că a înţeles mesajul prezidenţial, în final precipitându-se pentru constituirea unei delegaţii care să meargă la Palatul Cotroceni.

Nu a mai fost nevoie, căci mesajul CSM a fost de solidaritate cu protestatarii, apreciind că acţiunea magistraţilor este "legală", iar intrarea în legalitate a fost una din cerinţele şefului statului.

CSM a mai calificat ca întemeiat şi justificat protestul magistraţilor. Dacă mesajul s-ar fi rezumat la atât, conflictul putea fi declarat dezamorsat.

Inabilitate sau interes, poziţia şefului CSM girează haosul care se instalează încet, dar sigur în magistratură.

Potrivit Constituţiei, justiţia se înfăptuieşte în numele legii, ea este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Judecătorii şi procurorii sunt independenţi şi se supun numai legii.

Tot Constituţia arată că statul se organizează potrivit pincipiului separaţiei puterilor şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, iar în România legea fundamentală, supremaţia acesteia nu ar trebui să fie negociabile.

(Comentariu realizat de Lucia Efrim,eveniment@mediafax.ro)