FOCUS: Zece ani de la poluarea cu cianuri de la mina "Aurul" din Baia Mare

Tineri au ţinut să amintească trecerea a zece ani de la accidentul de la societatea minieră "Aurul" din Baia Mare, când digul de decantare s-a spart, iar mii de metri cubi de ape cu cianuri şi metale grele s-au vărsat, afectând râuri din România, Ungaria şi Iugoslavia.

2056 afişări

Aproape 30 de tineri au comemorat, luni, în faţa Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP), zece ani de la accidentul cu cianuri de la Baia Mare, incident numit "al doilea Cernobâl".

Tinerii au venit în faţa MMP cu banere negre, pe care erau inscripţionate mesaje precum "După zece ani cianura încă ucide", "1.240 de tone de peşte mort", "Au murit degeaba?" sau "50 de hectare de teren contaminat", aşezând pe treptele instituţiei un sicriu cu peşte în jurul căruia au aprins lumânări.

Ei au păstrat un moment de reculegere şi au împărţit colivă celor prezenţi, precizându-le că este "pomana peştelui".

Şi ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbely, s-a alăturat tinerilor pentru a păstra un moment de reculegere, mulţumindu-le acestora că au marcat în acest fel împlinirea a zece ani de la accident.

"Ce s-a întâmplat atunci e fără precedent. O sută de tone de steril s-au scurs atunci şi au fost efecte de neimaginat pentru ecosistem. Din acest motiv nici nu avem voie să uităm şi trebuie să facem tot posibilul ca să nu se repete", a declarat ministrul, adăugând că toţi cei cu responsabilităţi în domeniu ar fi trebuit să participe la comemorare.

În noaptea de 30 spre 31 ianuarie 2000, digul iazului de decantare a apelor industriale, al societăţii româno-australiene "Aurul" Baia Mare, s-a rupt pe o porţiune de 25 de metri, iar prin această spărtură s-au scurs 100.000 de metri cubi de ape cu cianuri. Acestea au ajuns întâi în râul Lăpuş, s-au vărsat în Someş şi apoi în Tisa, traversând zone din Ungaria şi Iugoslavia, pentru a ajunge în Dunăre şi, apoi, din nou pe teritoriul României.

Statul român deţinea aproape jumătate din acţiunile societăţii "Aurul", iar capitalul majoritar aparţinea companiei australiene Esmeralda Ltd. - primul investitor străin în industria minieră din România. Deversarea apelor poluate cu cianură a făcut ca, în unele sectoare de râu, concentraţia maximă admisă a acestei substanţe în apă să fie depăşită de aproape 800 de ori.

Căderile masive de zăpadă combinate cu ploi ce au durat săptămâni întregi au fost cauza ruperii digului, susţineau reprezentanţii companiei "Aurul".

Un raport al Uniunii Europene arăta că au existat, de fapt, greşeli de proiectare a acestei lucrări de îndiguire.

Societăţii băimărene i s-a permis reluarea activităţii în iunie 2000, la cinci luni după producerea dezastrului ecologic, pe baza unui permis temporar emis de agenţia judeţeană de protecţie a mediului.

Ungaria a cerut despăgubiri de o sută milioane de dolari pentru pagubele provocate de accidentul ecologic produs la societatea minieră "Aurul" Baia Mare, firmă care, ulterior, şi-a schimbat numele.

În 27 ianuarie 2009, România a fost condamnată pentru că nu a evaluat bine riscurile utilizării cianurii în mina de la Baia Mare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) explicând că s-a încălcat dreptul la respectarea vieţii private.

Concret, CEDO a decis că România a încălcat articolul 8 din Convenţia Europeană în cazul a doi băimăreni, care au reclamat faptul că procedura de extracţie minieră din Baia Mare, folosită de societatea Aurul Baia Mare SA, le-a pus viaţa în pericol. Curtea le-a acordat celor doi despăgubiri pentru cheltuieli de judecată de 6.266 de euro, dar nu morale.

Vasile Gheorghe Tătar şi Paul Tătar, tată şi fiu, care au locuit în Baia Mare până în 2005, au sesizat în 2000 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în cazul societăţii de exploatare minieră "Aurul" Baia Mare SA, spunând că procedura tehnică folosită de societatea le-a pus viaţa în pericol şi solicitând despăgubiri morale de 50.000 de euro.

Ei au reclamat şi pasivitatea autorităţilor în acest caz. Aceştia locuiau într-un cartier, aflat în apropiere de locul de exploataţie.

Instanţa a apreciat că în acest caz, reclamaţii se plâng, în substanţă, nu de un act, ci de o lipsă de acţiune din partea statului. Băimărenii au denunţat faptul că autorităţile naţionale nu au făcut anchete şi studii adecvate care ar fi permis evaluarea în avans şi prevenirea efectelor pe care activitatea societăţii "Aurul" le-a antrenat. Totodată, CEDO a precizat că statul român a autorizat funcţionarea societăţii "Aurul", la care era acţionar.

Potrivit studiului de impact asupra mediului din 1993, realizat de Institutul de Cercetări din Ministerul Mediului, ar fi putut fi extrase 8.035 de kilograme de aur şi 76.135 de kilograme de argint, profitul statului român fiind de aproximativ 8,8 milioane de dolari americani. Instanţa a mai menţionat că această societate stă la originea accidentului ecologic din ianuarie 2000, când aproape 100.000 de metri cubi de apă poluată care conţinea cianură de sodiu s-a vărsat în răul Săsar, apoi în Lăpuş şi Someş. Cantitatea de cianură eliberată a fost estimată între 50 şi 100 de tone, la care se adaugă şi poluarea cu metale grele.

Conform raportului Task Force Baia Mare, realizat în decembrie 2000 la cererea UE, minele abandonate reprezintă un risc real şi important pentru sănătatea oamenilor, mai ales pentru cei care locuiesc în apropiere. În raport s-a menţionat însă că nu există probe directe privind consecinţele asupra sănătăţii populaţiei.

A fost estimat că 1.000 de tone de peşte au fost otrăviţi în răurile Lăpuş, Tisa şi Someş.

Instanţa franceză a estimat că, în ciuda acestei incertitudini, statul român avea obligaţia de lua măsuri pentru a proteja drepturile şi interesele reclamanţilor în ceea ce priveşte viaţa lor privată şi domiciliul acestora, în condiţiile în care exista un risc serios şi substanţial pentru sănătatea acestora.

Curtea de la Strasbourg a subliniat că nu reiese din documentele primite că autorităţile române au dezbătut riscurile activităţii de exploatare, decât după studiul din 1993 în baza căruia a fost autorizată activitatea societăţii, iar autorităţile naţionale s-au abţinut să facă publice concluziile acestui studiu preliminar din 1993, în care se arăta că deja zona era foarte poluată.

Hotărârea în cazul Tătar este prima în care România este condamnată de Curtea Europeană într-un caz legat de protecţia mediului.

(Material realizat de Departamentul Eveniment, eveniment@mediafax.ro)

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici