Parfumul altor epoci, grijile cotidianului şi poveşti felurite, în magazinele anticarilor

Acest fel de comerţ, care nu poate fi practicat decât cu pricepere şi chemare, pare să fi supravieţuit ca prin minune, la fel ca obiectele - unele de peste o sută de ani, lucrate cu o fineţe neobişnuită - care se găsesc în consignaţii, cele mai multe reunite la legendarul Han cu Tei din Capitală.

Sunt obiecte din colecţii private, multe moştenite, pe care posesorii nu le mai pot păstra. Astfel, ei le aduc anticarilor, care le evaluează, convenind cu proprietarii asupra unui preţ şi le păstrează până se vând.

Şi aici, ca şi în domeniul imobiliar sau auto, preţurile au scăzut. Unii vorbesc de până la 30%, alţii chiar de jumătate. În consecinţă, nu se mai primesc aşa de multe obiecte valoroase ca înainte, pentru că oamenii se despart mai greu de ele în aceste condiţii. Şi cu toate acestea, nici cei care ar putea investi acum în obiecte de artă şi antichităţi nu se înghesuie.

"Toată lumea vrea să ia pe nimic. Cei mai buni clienţi erau doctorii, profesorii - bugetarii - nu cu bani mulţi, dar cu gusturi", spune Sterian Mihalache, fost aviator, care face comerţ cu antichităţi de 12 ani. Acţionar la o consignaţie din Hanul cu Tei de aproape un an, el se ocupă cu vânzarea de piese de mobilier (baroc, rococo sau neorenascentist), în special de secol XIX. "Construcţiile nu merg, automat mobila nu merge. (...) Când vezi că stai o zi şi nu calcă un om... cu foarte mare greutate scoţi chiria pe lună", mai spune el.

O altă problemă este cea a "deponenţilor", care nu mai scot la vâzare "piesele care erau odată", după Revoluţie, spun toţi anticarii. Cu toate acestea, în cele mai multe consignaţii se găsesc piese de o mare varietate, de la mobilier, lustre de cristal, lampadare, vaze, sfeşnice din bronz, statuete, servicii de masă, seturi de ceai, sticlărie, icoane, telefoane vechi încă funcţionale, maşini de scris, gramofoane la samovare, medalii, bijuterii sau ii şi fote din costumul popular. Nu lipsesc tablourile, din cele vechi şi noi, de la cele accesibile, de câteva sute de lei, până la cele de câteva mii de lei.

Cei care calcă pragul consignaţiilor au la ce să se uite, însă au devenit tot mai "reticenţi" şi cu greu se hotărăsc să cumpere. "Un obiect poate să stea şi ani până se vinde, dar fiecare are clientul lui", spune Florentina Voicu, vânzătoare de cinci ani într-o consignaţie.

"Sunt foarte mulţi cunoscători care se fac că nu cunosc. Vine câte unul şi vrea la jumătate", se plânge Luminiţa Marinescu, care ţine de un an o consignaţie, numind criza "un munte de alibiuri pentru chilipargii". Adevărata criză o vede, în schimb, în rândul deponenţilor, mulţi bătrâni care îşi aduc lucrurile la anticariat cu inima îndoită, dorindu-şi pe jumătate să nu se vândă.

Marinescu povesteşte despre lucrurile din magazin cu un entuziasm de parcă le-ar vedea pentru prima oară: un ceas Art Nouveau din bronz, o epergne (piesă decorativă pentru centrul mesei) din argint şi sticlă roz, tot de la 1900, despre care spune că "e o minune numai că s-a păstrat intactă atâta timp", un ceainic din 1860, de la o feronerie englezească, un serviciu japonez de ceşti de porţelan cu garnitură de argint de la 1800, linguriţe din argint cu o lucrătură a cărei fineţe nu se regăseşte nici în bijuterii, vaze de porţelan de la începutul secolului al XX-lea, din Austria, pictate cu flori de o mare delicateţe, vase din ceramică de Deruta sau de sticlă Loetz.

Pentru unii, achiziţia unor astfel de obiecte reprezintă o investiţie, altora pur şi simplu le face plăcere să se înconjoare cu ele. "Eu, când văd aşa ceva, simt cum îmi creşte tensiunea", spunea Marinescu, fost stomatolog, care a început comerţul cu antichităţi în urmă cu un an, după ce s-a pensionat.

Când reuşeşte să vândă, îi pare rău de obiectele la care trebuie să renunţe, când nu se vând, se enervează. O mare parte din mobila pe care o are în magazin - franţuzească, din secolele XVIII şi XIX - a fost moştenită de un văr, iar ea, care şi-a dorit-o o viaţă, văzând-o în casa mătuşii, s-a grăbit să o cumpere. Spune că dacă erau copiii în ţară nu ar fi scos-o la vânzare, dar cum s-a întâmplat să şi iasă la pensie în acea perioadă, şi-a găsit astfel o ocupaţie.

"Am profitat de faptul că m-am pensionat şi e pasiunea vieţii mele. Dar am prins o perioadă proastă. Până la urmă, nici nu contează, sunt printre lucrurile mele iubite. Îmi mai zic unii să mă duc să mă plimb, dar nu vreau dom'le să mă plimb!", exclamă ea cu hotărâre. Mărturiseşte că ţine ascunse în dulapuri obiectele care îi sunt cele mai dragi. "Nu le arăt decât cui văd că se pricepe. Altfel, îmi răcesc gura degeaba", spune ea.

În schimb, se bucură când vin tineri şi se uită la lucrurile din magazin, chiar dacă nu cumpără nimic. "Şi îi vezi că le-ar vrea... Aşa începe, aşa se nasc colecţionarii", mai spune Marinescu.

O altă anticară, care lucrează de 10 ani în Hanul cu Tei, spune că lumea nu a uitat să vină aici şi, mai nou, vin tot mai mulţi tineri. Vin să îşi amenajeze locuinţele, pentru că se poartă combinaţia de vechi şi nou, să facă un cadou, iar vara vin turiştii, care caută în special obiecte tradiţionale româneşti.

"Mă bucur că lumea începe în sfârşit să se trezească la realitate şi să-şi dea seama că, decât să dea 200 de euro pe un kitsch oribil din nu ştiu ce magazin, pot cumpăra un lucru de calitate", spune ea, dând ca exemplu un serviciu de masă de porţelan de Bavaria pictat manual, care costă 730 de lei.

Dintr-un anticariat se pot face cadouri de la 300 - 400 de lei până la 1.000 de euro. Pentru bărbaţi se cumpără tablouri, statuete din bronz, ceasurile de buzunar vechi, cupe de şampanie, seturi de cocktail, în timp ce pentru femei se cumpără seturi de cafea, de tacâmuri, oglinzi sau seturi de toaletă din argint şi, bineînţeles, tablouri.

Sunt multe lucruri frumoase şi accesibile, susţine ea, pe care mulţi nu le cunosc, dar le pot descoperi mergând prin consignaţii, "care nu sunt două la fel". Totuşi, potrivit aceleiaşi anticare, dintre cei care trec pragul acestor magazine, cei mai mulţi sunt cunoscători şi recunosc o piesă de la distanţă. "Sunt înnebunită după aspectul ăsta când vin la serviciu", mai spune ea.

Anticarii susţin că trebuie să vinzi lucrurile la care te pricepi, dar învaţă în fiecare zi câte ceva. Au şi o serie de clienţi fideli şi ştiu despre fiecare ce colecţionează, astfel încât, când apare o piesă nouă, ştiu să sune doritorii avizaţi.

În general, bijuteriile sunt în mare vogă, apoi tablourile, mobilierul, chiar dacă nu seturi întregi, ci câte un obiect, care poate fi de altfel integrat într-un spaţiu modern, obiectele de decor şi serviciile de masă, de tacâmuri etc.

În acest domeniu, pot fi clienţi fideli femeile şi bărbaţii în egală măsură. Sunt avocaţi, doctori, dar şi persoane din lumea mondenă, care vor să iasă din tipare. Pe lângă pasionaţi, printre clienţi se numără ambasadele, hotelurile, restaurantele care "se respectă" şi folosesc, de exemplu, tacâmuri din argint, dar şi teatrele.

(Material de Laura Mitran, laura.mitran@mediafax.ro)