Show-ul The No Smoking Orchestra - o incursiune în lumea fantastică a filmelor lui Kusturica

Spectacolul susţinut de Emir Kusturica şi The No Smoking Orchestra, care a avut loc la Sala Palatului, miercuri seară, a purtat publicul în lumea filmelor regizorului sârb, pe acordurile unor melodii precum "Unza Unza Time" şi "Bubamara", în cadrul unui show ce ilustrează ridicolul balcanic.

31 afișări
Imaginea articolului Show-ul The No Smoking Orchestra - o incursiune în lumea fantastică a filmelor lui Kusturica

Show-ul The No Smoking Orchestra - o incursiune în lumea fantastică a filmelor lui Kusturica

Doar o trupă din care face parte Emir Kusturica poate avea un acordeonist care se numeşte Zoki (Slobodan) Miloşevici, cu beretă şi tricou de marinar, un solist îmbrăcat într-un costum mulat în culorile steagului iugoslav şi poate introduce piesa "Pitt-bull, terrier" pe riff-ul "Smoke on the Water" al trupei Deep Purple.

Scena Sălii Palatului a fost atât de intens animată în timpul concertului, încât a dat impresia spectatorului că tot ce mai lipsea era un porc care să mănânce un Trabant, laitmotivul filmului "Pisica albă, pisica neagră". De altfel, în timpul concertului au fost cântate melodii de pe coloana sonoră a celebrului film al lui Kusturica.

Nu i-a trebuit mult solistului No Smoking Orchestra, Nenad Janković ("Dr. Nele Karajlić"), care la final s-a prezentat ca fiind Adrian Mutu, să se arunce în public, pentru a escalada gradenele Sălii Palatului, în timp ce profera filosofii de pahar, precum "Life is just a simple game, between up and down" - versurile melodiei "Upside Down".

Acesta nu s-a mulţumit doar cu escaladarea Sălii Palatului în aplauzele spectatorilor, ci a luat la dans femei din public. De altfel, selectarea fetelor frumoase din public a fost motivul serii pentru Dr. Nele Karajlić. Astfel, el a realizat coregrafii cu un grup de tineri, pe scenă şi l-a lăsat pe Kusturica să aleagă o Julietă din public pentru "Was Romeo Really a Jerk".

Dintr-o declaraţie ilară de dragoste, piesa s-a transformat într-o minipetrecere, la finalul căreia Roman Iagupov, solistul trupei Zdob şi Zdub, care, de altfel, a deschis concertul susţinut de Kusturica şi The No Smoking Orchestra, a apărut din culise, dansând, cu un grup de fani.

Nu au lipsit, de asemenea, melodii precum "Fuck You MTV", o piesă punk la mijlocul căreia un tenor ţine un mic număr de virtuozitate, dar nici un "battle-uri" între cântăreţul la tubă şi solist, respectiv Kusturica şi violonist, care au cântat cu ajutorul unui arcuş imens, ţinut de două femei din public.

Concertul de la Bucureşti a arătat că, dacă muzicianul Goran Bregovici a rămas, în urma colaborării cu regizorul sârb, cu melodiile elevate, care bucură un meloman, Kusturica şi The No Smoking Orchestra pot realiza un show vizual, care să ilustreze atât spiritul unei petreceri balcanice, cât şi pe cel al filmelor cineastului.

În concert au fost cântate şi piese de pe coloana sonoră a unuia dintre cele mai recente filme semnate de Kusturica, "Viaţa e un miracol".

Show-ul a fost presărat şi cu subtile simboluri politice, Kusturica şi formaţia fiind, în nenumărate rânduri, acuzaţi că sunt nostalgici ai vechii Iugoslavii. Astfel, câţiva dintre muzicienii trupei au arătat semnul folosit de sârbi în timpul conflictelor din anii '90.

La bis, pe scenă au năvălit spectatori, care nu s-au sfiit să încingă o horă în jurul impasibilului Kusturica, ce, pe tot parcursul spectacolului, a permis ca atenţia să fie concentrată asupra restului echipei sale.

 

Material realizat de Oana Ghiţă, oana.ghita@mediafax.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici