Cristian Hostiuc (ZF) la Marius Tucă Show: "România e pe perfuzii"

  • Cristian Hostiuc: "Anul viitor va fi un an de criză şi s-ar putea să vedem ce înseamnă criza. Noi am trăit cu împrumuturi până acum. Factura va veni în anii următori".
  • Sorin Grindeanu despre numirea lui Cîţu pentru postul de premier: "Haioasă!"
  • Bogdan Teodorescu: "Pentru prima dată în istoria Rolmâniei, avem două partide antisistem, unul conservatorist (AUR), altul – progresist-globalist (USR). La mijloc se află partidele de rit vechi"
1321 afișări

Cristian Hostiuc, directorul editorial al Ziarului Financiar, Marius Oprea, istoric, şi Bogdan Teodorescu analist politic – cei trei invitaţi ai lui Marius Tucă în ediţia de aseară a emisiunii sale, Marius Tucă Show, de la Aleph News. Cei trei au avut a vorbi despre implicaţiile economice ale pandemiei în România şi despre ultimele mişcări de pe scena politică, în contextul în care, chiar aseară, în direct la Aleph News, fostul premier Ludovic Orban l-a anunţat pe Florin Cîţu drept propunere a PNL în fruntea noului Executiv.

Ultima numire a lui Iohannis la şefia unui Executiv temporar încă mai iscă nedumeriri. Nicolae Ciucă nu vine din zona politică, iar înrolarea sa pe acest post nu e privită cu ochi buni de reprezentanţii celor mai grele partide politice. Contextul politic şi economic cu care trebuie să se lupte Ciucă e deosebit de greu. Cu multe zone carantinate şi sute de mii de oameni rămaşi fără joburi, Ciucă, atât cât va sta ca interimar la Executiv, are de făcut mişcări grele. Directorul financiar al ZF, Cristian Hostiuc, crede că factura pandemiei rămâne, încă, să fie decontată în anii următori.

"Anul viitor va fi un an de criză şi s-ar putea să vedem ce înseamnă criza. Noi am trăit cu împrumuturi până acum. Factura va veni în anii următori. Aşa cum e configuraţia parlamentară, cum emite pretenţii USR, s-ar putea să avem speranţe mult prea mari de la acest guvern. El să atragă 100 de mld de lei, dar măcar 40 sau 30 de mld să atragă.

PNL a avut o şansă când au preluat puterea şi a preluat şi lucrurile bune făcute de PSD, că PSD nu a făcut numai lucruri rele. Cei de la guvern au mizat pe acest sector sanitar".

Marea problemă a românului de rând este, în opinia lui Cristian Hostiuc, pierderea locurilor de muncă, iar cei mai afectaţi sunt angajaţii din Horeca. Pe plan general, România ar fi putut să ruleze bani mai bine, iar comerţul online e marele beneficiar:

"Dacă ar fi să aduc reproşuri guvernului, ar fi acela că ar fi putut să implementeze nişte programe mult mai rapid. Este bine că au împins investiţiile (cele de la metrou, de ex., n. red.), dar investiţiile au fost făcute anterior. Meritul acestui guvern este că a plătit nişte facturi. BNR a ţinut cursul stabil, spre surprinderea lor. Toată lumea spune că vrea să muncească. România ar fi putut să ruleze bani mai bine. Asta s-a întâmplat parţial. Construcţiile au mers bine, dar am căzut în industrie. Industria noastră depinde de ce se întâmplă în alte ţări, pentru că noi suntem o forţă de muncă. Companiile din tehnologie au mers cel mai bine, inclusiv în România. Noi, având o reţea de internet foarte puternică, ei au putut să lucreze. Toată lumea a avut de lucru. (...)

Ştiu pe cineva care are un kitchen shop şi vânzările au mers extraordinar".

Cristian Hostiuc: "Viaţa nu poate fi trăită pe zoom".

Venim după o perioadă de secetă cumplită (şi prelungită!), după o perioadă în care s-a muncit foarte mult de acasă. Cristian Hostiuc consideră că, în condiţiile apariţiei vaccinului, lucratul de acasă se va completa cu lucratul la birou, pentru că "viaţa nu poate fi trăită pe zoom".

"Fiecare trăieşte din ceva. Agricultura a fost cea mai impactată de vreme, care a fost dărâmătoare. În industrie am fi putut să avem puţin mai mult. Trebuie să venim la muncă. Ce să facem? Să trăim toţi prin zoom?

M. Tucă: Cum vezi tu lucratul de acasă?

C. Hostiuc: Eu cred că va fi un mixt până când toată lumea va avea vaccinul. E greu să convingi pe cineva că trebuie să vină mâine la birou. E foarte important să vină oamenii la birou. Du-te acum în Barbu Văcărescu, Pipera, AFI şi ai să vezi că totul este gol în jur. Asta înseamnă joburi pierdute. România este formată din mari companii. 1000 de companii din România (multinaţionale) controlează 50% din cifra totală de afaceri. Restul sunt cele româneşti). Marea majoritate a companiilor din România au între 0 şi 9 angajaţi. Ei ce să facă dacă tu i-ai închis biroul? De aia i-au şi închis, pentru că nu ştiu datele economice.

M. Tucă: Ce s-a întâmplat cu perioada asta cu spaţiile de birouri?

C. Hostiuc: Spaţiile de birouri sunt pustii. Dezvoltatorii trebuie să găsească soluţii pentru aceste spaţii. A existat o cerere foarte mare pentru logistică. Ai nevoie de depozite ca să ţii marfa pe care noi o vedem pe rafturi.

Cel mai afectat sector de activitate economică este, în opinia lui Cristian Hostiuc, Horeca. Cu cel puţin 400.000 de oameni lăsaţi pe drumuri, Horeca duce detaşat tristul stindard al crizei economice. Turismul este, de asemenea, un mare pierzător.

"Dacă nu supravieţuieşte bugetul, nu supravieţuieşte ţara. Băsescu a fost nevoit să taie 25%", a spus Cristian Hostiuc în emisiunea Marius Tucă Show.

Întrebat ce va întâmpla în 2021, Crisitian Hostiuc a răspuns:

"Noi trăim pe perfuzii. România, ca să trăiască, trebuie să se mai îmrpumute cu încă o sută de mld de lei. Cred că va avea probleme cu reforma. Nu cred că a fost cel mai reformist membru al cabinetului. Nu poţi să dai de mâine afară oameni. Cât să mai ţină sectorul privat? Are 5 mil de angajaţi în total. Şi la stat - 1, 24. Sectorul privat ţine sectorul de stat şi oamenii din privat sunt cel mai prost plătiţi. Dacă e să reproşez ceva Guvernului Orban este că ei spuneau că au bani de majorare a pensiilor. Nu-i aveau. 14% e extraordinar că au dat, dar 40% e ceva enorm. Nu aveau de unde.

2019 a fost cel mai bun an economic din istoria României de business

Marius Tucă: „Cum vedeţi numirea lui Cîţu?". Sorin Grindeanu: "Haioasă!"

Intervenţia lui Sorin Grindeanu, prin telefon s-a axat pe respectarea Constituţiei şi pe accelerarea formării Executivului. În plus, Grindeanu a întrebat, nu chiar retoric, care este motivul prezenţei lui Orban la discuţii, în condiţiile în care nu mai este nici premier, nici preşedinte al liberalilor. Iată declaraţia lui Grindeanu:

"Eu cred că Iohannis trebuie să respecte Constituţia şi trebuie să ne cheme la consultări. Şi vom merge la Cotroceni cu propunere de prim-ministru. Nu ştiu în ce calitate a venit Orban la discuţii. Nu ştim să fi început consultările. Pt că el avea calitatea de preşedinte al PNL. Noi avem credinţa că în calitate de stat european, să respectăm în primul rând Constituţia.

Apelul nostru este de a se reveni la cerinţele Constituţiei. Noi trebuie să fim chemaţi primii, vom aştepta, dorim să primim acea nominalizare, e un termen de 10 zile în care să încerci să faci majoritate, nu poţi, îţi depui mandatul sau nu trece guvernul. Toată lumea ştie asta. Voinţa unui om, fie el votat în urmă cu un an, nu poate fi impusă dincolo de limitele Constituţiei".

Întrebat de ziaristul Marius Tucă cum comentează propunerea lui Cîţu pentru fotoliul de premier, Grindeanu a răspuns cu un singur cuvânt: "Haioasă!"

 

În partea a doua a emisiunii, Bogdan Teodorescu a analizat împreună cu Marius Oprea rezultatul alegerilor şi implicaţiile acestora pe termen mediu şi lung. 

Iată comentariul lui Bogdan Teodorescu pe tema alegerilor parlamentare:

"Pentru a face această analiză, trebuie să pornim de la rezultatul alegerilor. Din punctul meu de vedere, decizia pe care a avut-o Iohannis a fost unde să-şi orienteze axa de comunicare în ultimele 10 zile de campanie. A fost îndreptată spre PSD. Există un front de asalt al opoziţiei clasice (psd, aur, pro rom) şi un atac pe propriul front. Aceste atacuri sistemice. USR plus spunea că este mai legitim să reprezinte dreapta. Riscul era să pierzi electorat. Era puţin probabil că furi electorat de la PSD sau PNL. Klaus Iohannis, când a  ieşit marţi, a spus că USR nu va intra la guvernare, noi trebuie să facem o guvernare fără USR, a închis foarte clar faza de dezbatere pe care a avut-o în campania electorală. PSD s-a radicalizat faţă de declaraţiile USR. PNL s-a radicalizat şi el împotriva PSD. Pro România nu a intrat în Parlament. Voturile stângii au fost drenate dinspre Pro România. (...)

Să ne aducem aminte că alegerile de acum 4 ani s-au încheiat cu 46% PSD – 20% PNL. Adunăm 30% pe care-i are PSD cu cei 9 USR (electoratul pierdut) şi cu cei aproape 5 la sută ai lui Ponta face 45. Deci ajungem la scorul PSD de acum patru ani. Doar că avem nişte actori în plus. Asistăm la o aşezare a scenei politice, oarecum aşteptată înainte de alegeri, cu o singură necunoscută – PSD e un pic mai tare ca PNL. PSD e in aceeaşi situaţie imposibiulă de a face guvern ca înainte de alegeri. Fiindcă partidul Pro România a fost omorât".

Rareş Bogdan: "Educaţia şi Cultura nu trebuie să fie fetele sărace ale Guvernului"

Invitat prin telefon, Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL, a răspuns întrebărilor lui Marius Tucă: 

"Prima întrebare pentru Rareş Bogdan: de ce nu aţi fost printre propunerile pentru funcţia de prim-ministru?

Rareş Bogdan: de unde ştiţi că nu am fost? Noi am dat azi propunerea finală. Preşedintele partidului a plecat cu trei nume. Cîţu a fost validat de către conducerea PNL cu 64 de voturi.

Marius Tucă: Aţi fost una dintre propuneri?

Rareş Bogdan: Nu răspund la provocări.

Marius Tucă: Deci e clar c-a fost. E prima oară când un ziarist e măcar propus la funcţia de premier.

Rareş Bogdan: Am toată viaţa înainte. Vreau să-l sprijin pe Florin cu tot ceea ce pot. E propunerea pt dezvoltare şi pt administrarea chestiunilor economice.

M. Tucă: Aţii avut vreo consultare cu USR sau UDMR?

Rareş Bogdan: Nu. Mâine la 9 avem consultări".

Întrebat de Marius Oprea dacă nu ar fi ieşit fumul alb de la Cotroceni în legătură cu Cîţu, ce ar fi făcut, Rareş Bogdan a răspuns:

"Cred că România are nevoie foarte repede de un guvern credibil, care să gândească bugetul, să modernizeze. Încercăm să facem o legislaţie cât mai simplă cu putinţă, plus să gândim noi regulamente pt tot ce înseamnă achiziţii publice. Dar sunt doar două dintre chestiuni. E şi legea legată de tăierea voturilor speciale. Eu am insistat ca, având în vedere că nu suntem preocupaţi doar de infrastructură, gestionarea treburilor curente, trebuie să ştim că orientarea noastră să fie în direcţia învăţământul şi culturii. Să nu le considerăm fetele sărace ale Guvernului. Eu cred că e nevoie ca în Învăţământ, din cauza condiţiilor noi date de pandemie, să ne gândim că nu putem rata şansa unei generaţii. Ţara asta nu va avea nicio şansă dacă nu conştientizăm importanţa Educaţiei. Vin din zona umanistă. Să ne preocupăm şi de oamenii care se duc în Învăţământ".

Starea de spirit a preşedintelui nu a una bună, lucru remarcat şi de Rareş Bogdan: "Nu era fericit. Nu poţi fi fericit, ca preşedinte, când prezenţa la vot a fost atât de mică, (30%)".

În privinţa măsurilor restrictive (închiderea şcolilor, a teatrelor, a restaurantelor, interdicţia pelerinajelor) şi deloc populare luate de Guvernul Orban, Rareş Bogdan a spus: "Nu am discutat absolut nimic despre acest rezultat. Au fost câteva zone unde ne aşteptam la o mobilizare mai bună, noi am avut o problemă cu votanţii noştri. Mobilizarea activă – a fost o problemă. Dacă am pierdut voturi importante dar am salvat vieţile a câteva mii de români, eu sunt mulţumit.  (...) Cred că în politică (transmiterea mesajelor, empatia, emoţia, umanitatea) sunt extrem de importante. Trebuie s-o spui într-un anumit fel. (...) În România sunt 540 de pieţe. Acoperite 192 – închise – 48. Înainte cu 2 săpt au rămas închise 32. Cu toate astea retorica a reactivat nişte vectori ai psd. În zona bisericii, interzicerea pelerinajelor, etc... – s-au activat alte resorturi care au dus la o creştere a AUR. Chiar dacă noi am luat procente mai mici, dar am protejat vieţi omeneşti şi am reuşit să nu se propage pandemia, nu avem de ce să avem o supărare. Chiar dacă noi acum ar trebui să facem anumite concesii".

Bogdan Teodorescu: "Germenii viitoarei clase politice româneşti – opoziţia dintre conservatorism şi progresismul globalist. Între aceste două braţe ale menghinei se află partidele de rit vechi"

În orice caz, un lucru e cert: liberalii or să aibă o perioadă complicată, iar emergenţa celor două structuri politice antisistem (USR şi AUR) nu or s-o facă deloc mai puţin complicată. Analistul a subliniat că este pentru prima dată, în istoria României, când avem nu unul, ci două partide antisistem legitimate prin vot popular:

"Teodorescu: Este clar că vor veni zile complicate pt liberali. USR are temele standard. Urmează lupta pt ministerele de forţă, care decid structura şi existenţa unor partide. Problema care apare este că, deşi, împart acelaşi electorat, nu împart aceeasi viziune politică. Este pentru prima dată când avem două formaţiuni antisistem, USR şi AUR. Una acuză clasa politică de coruptie şi incompetenţă, în timp ce ceilalţi acuză ruperea de tradiţii si cedarea traditiilor.

Avem două partide care nu sunt de acord cu actualul profil al actualei clase politice. Există măcar un electorat care e de acord cu acest lucru. Deci avem o parte a populaţiei care crede că actuala clasă politică e valabilă şi validă şi o alta care crede că nu mai sunt valide. Comedia face ca unul dintre aceste partide să fie în guvern. De aici, discutând de ce va urma: două lucruri: ori acest partid îşi continuă discursul antisistem la guvern sau îşi abandonează dimensiunea antisistem şi devine o parte a sistemului şi atunci electoratul îl va abandona.

Cu asta se va confrunta România.

Tucă: un partid care vrea si la putere, dar şi în opoziţie.

BT: O Opoziţie faţă de întregul sistem politic. Noi nu vorbim de o opoziţie mică, ci de una sistemică. USR si AUR au o altă părere despre cum se face politică. Aceşti oameni sunt legitimi şi au dreptul să fie acolo şi să aibă păreri. Sunt plăcuţi de electorat. Textele lor programatice. Aceste săbii nu prea încap în tecile pe care le avem noi la dispoziţie. Noi ne aflăm în faţa unui şoc politic. (...) Eu îndrăznesc să afirm că avem germenii viitoarei clase politice româneşti – opoziţia dintre conservatorism şi progresismul globalist. Între aceste două braţe ale menghinei se află partidele de tip vechi. De rit vechi".

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici