ALERTĂ METEO. ANM a emis o avertizare Cod galben de ninsori şi vânt în Capitală şi alte 14 judeţe

  • Meteorologii au emis, marţi, o avertizare cod galben de precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi vânt pentru aproape toată zona de sud a ţării.
  • Vremea va fi deosebit de rece în aproape toată ţara, până joi, în aproape toată ţara.
57599 afişări
Imaginea articolului ALERTĂ METEO. ANM a emis o avertizare Cod galben de ninsori şi vânt în Capitală şi alte 14 judeţe

METEO. ANM a emis o avertizare Cod galben de ninsoare şi vânt în Capitală şi alte 14 judeţe

Meteorologii atenţionează că va fi cod galben de vânt puternic şi precipitaţii sub formă de ninsoare în judeţele Călăraşi, Tulcea, Buzău, Giurgiu, Bucureşti, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Argeş, Mehedinţi, Caraş-Severin.

Codul galben intră în vigoare miercuri la ora 03.00 şi este valabil până joi, la ora 06.00. În acest interval, în Oltenia şi în cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în zona Munţilor Banatului, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, începând din a doua parte a nopţii de marţi spre miercuri (9/10 martie) şi până în dimineaţa zilei de joi (11 martie), temporar vor fi mai ales ninsori însemnate cantitativ (20…30 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă, local consistent

O altă avertizare meteorologică fără cod intră în vigoare marţi la ora 23.00 şi este valabilă până joi la ora 11.00. Aceasta vizează Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Aici vor predomina ninsorile, iar în extremitatea de sud şi în sud-est, în noaptea de marţi spre miercuri (9/10 martie) şi în prima parte a zilei de miercuri (10 martie) precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ploaie. Izolat se va forma polei sau gheţuş.

Ninsori în general slabe cantitativ se vor semnala local şi în Transilvania, Moldova şi în restul zonei montane.

Vântul va prezenta intensificări în regiunile sudice şi sud-estice, precum şi la munte, cu viteze în general de 45 - 55 km/h, temporar viscolind ninsoarea şi amplificând senzaţia de frig.

Vremea va fi deosebit de rece pe parcursul zilelor de miercuri şi joi cu precădere în regiunile sudice, unde valorile termice vor fi cu 8 - 10 grade mai scăzute decât mediile multianuale, iar în nopţile de miercuri spre joi (10/11 martie) şi joi spre vineri (11/12 martie) în majoritatea regiunilor.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici