Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi în Oltenia şi Muntenia, Cod galben în aproape toată ţara până miercuri

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, cod portocaliu de ploi în zona Olteniei şi Munteniei şi cod galben de ploi în aproape toată ţara, valabile până miercuri.

1676 afișări
Imaginea articolului Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi în Oltenia şi Muntenia, Cod galben în aproape toată ţara până miercuri

Potrivit ANM, în nordul Olteniei şi al Munteniei, în sudul Banatului, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor fi perioade cu averse torenţiale, zona fiind sub cod portocaliu

În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 40...50 l/mp şi pe arii restrânse de peste 60...80 l/mp.

Codul portocaliu este valabil de marţi de la ora 10.00 până miercuri, la ora 10.00.

În aceeaşi perioadă, aproape tot restul ţării va fi sub cod galben de precipitaţii. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
meteo,
vremea,
anm

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici