Intensificări ale vântului în localităţi din 10 judeţe ale României. Pagube produse bazinului de înot din Gura Humorulu

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, noi atenţionări nowcasting Cod galben de vânt valabile pentru zeci de localităţi din 10 judeţe ale ţării.

1043 afișări
Imaginea articolului Intensificări ale vântului în localităţi din 10 judeţe ale României. Pagube produse bazinului de înot din Gura Humorulu

Intensificări ale vântului în localităţi din 10 judeţe ale României

Până la ora 16.00, în zona joasă a judeţului Neamţ şi în alte zeci de localităţi vântul va sufla cu viteze ce vor depăşi la rafală 55 - 60 km/h.

Până la aceeaşi oră, mai multe localităţi din zona de munte a judeţelor Bacău, Suceava şi Vrancea sunt vizate de o alertă de vânt ce va depăşi la rafală 70…90 km/h.

De asemenea, pentru localităţi din zona de munte a judeţelor Covasna, Mureş şi Harghita, meteorologii anunţă, până la ora 16.00, intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 70…90 km/h.

O altă alertă vizează, până la ora 16.00, mai multe zone de munte din Buzău. Se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 70…90 km/h.

Zona de munte a judeţelor Maramureş şi Bistriţa-Năsăud sunt, până la ora 16.00, sub alertă de vânt care va depăşi la rafală 70…90 km/h.

Vântul puternic a smuls învelitoarea de tablă a unui bazin de înot din Gura Humorului

Învelitoarea din tablă a acoperişului unui bazin de înot din sala polivalentă a Clubului sportiv şcolar din oraşul Gura Humorului, judeţul Suceava, a fost smulsă de rafalele de vânt puternic, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Evenimentul a avut loc în jurul orei 1.30, iar învelitoarea din tablă a fost aruncată în zona parcării Clubului sportiv şcolar, dar şi pe carosabilul variantei de ocolire a oraşului Gura Humorului.

Pompierii militari, echipaje de poliţişti, dar şi lucratori ai Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Gura Humorului au intervenit la faţa locului pentru îndepărtarea învelitorii de pe carosabil.

Traficul rutier de pe şoseaua ocolitoare a oraşului a fost redirecţionat pe timpul misiunii de intervenţie.

Cu ajutorul unui utilaj, partea de învelitoare din tablă aflată pe carosabil a fost îndepărtată, iar traficul rutier s-a reluat în jurul orei 3.00.

Nu au fost identificate victime omeneşti şi nici alte pagube materiale importante.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
meteo,
alerte,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici