Băsescu, despre CC: E evident cât de penibilă poate fi o instituţie inconsecventă cu propriile decizii

Şeful statului a declarat, joi, că au fost probleme serioase în discuţiile cu FMI, CE, BM legate de "credibilitatea şi predictibilitatea" deciziilor instituţiilor juridice ale României, care adesea "fară justificare şi temei constituţional" au interferat "masiv" politica economică a Guvernului.

40 afișări
Imaginea articolului Băsescu, despre CC: E evident cât de penibilă poate fi o instituţie inconsecventă cu propriile decizii

Băsescu, despre CC: E evident cât de penibilă poate fi o instituţie inconsecventă cu propriile decizii (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Am avut probleme extrem de serioase în discuţiile cu FMI, UE şi Banca Mondială legate de credibilitatea şi predictibilitatea deciziilor instituţiilor juridice ale României, care adesea fară justificare şi temei constituţional sau legal au interferat masiv politica economică a Guvernului", a spus preşedintele Traian Băsescu, la Conferinţa "Parteneriat pentru creştere economică în 2011", organizată de "Ziarul Financiar" şi Consiliul Investitorilor Străini.

Potrivit şefului statului, faptul că s-au luat decizii extrem de importante nu pe criterii constituţionale, ci pe criterii de oportunitate "pune România într-o situţie exterem de dificilă".

"Aici cred că este evident pentru oricine cât de penibilă poate fi o instituţie a statului român care spune, da, facem pensiile după contribuţie, dar la o sigură categorie nu, cea în care sunt şi eu. Sau, da, ar fi bună Legea educaţiei, dar să afectezi profesorii... păi şi noi câţiva suntem profesori", a mai spus el.

Potrivit preşedintelui, s-a pus la nivel politic şi de experţi problema cine stabileşte în fapt politicile economice.

"A fost un lucru exprimat şi la nivel politic şi la nivelul experţilor care numai ce au părăsit Romania: Cu cine trebuie să vorbim, cu cine stabilim politicile economice?! Le stabilim cu Guvernul sau mergem să negociem cu Curtea Constituţională?!", a spus Băsescu.

În opinia sa, este o problemă pe care România nu a rezolvat-o şi care trebuie rezolvată rapid.

"Instituţiile abilitate să ia măsuri pe timp de criză sunt Guvernul şi Parlamentul şi nu alte instituţii. Sper ca anul 2011 să fie un an în care cei care au responsabilitate pentru politica economică a ţării să fie şi cei care să poată lua decizile - Guvern şi Parlament", a subliniat şeful statului.

Traian Băsescu a adăugat că "cea mai mare lovitură pe care a primit-o România a fost nevoia de a creşte TVA".

"Şi acum regret enorm creşterea TVA, ca alternativă la decizia curţii constituţională de a nu accepta scăderea temporraă a pensiilor (..) cei care au pierdut masiv au fost pensionarii şi vor pierde pe termen lung în locul unei reduceri temporare până la 31.12. e clar că pensionarii au fost puternic afectaţi de inflaţie şi de creşterea preţurilor la alimente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici