Băsescu: Franţa şi Olanda au fost de acord cu trimiterea deciziei privind Schengen la PE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că Franţa, Olanda şi Germania, precum şi celelalte state au fost de acord, miercuri, în COREPER, cu decizia de a transmite mai departe PE decizia privind aderarea României la Spaţiul Schengen.

18 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Franţa şi Olanda au fost de acord cu trimiterea deciziei privind Schengen la PE

Băsescu: Franţa şi Olanda au fost de acord cu trimiterea deciziei privind Schengen la PE (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

El a precizat că doreşte să facă această observaţie ca urmare a interpretărilor care au fost date în România declaraţiilor "unui om politic". Este vorba despre secretarul de stat pentru afaceri europene al Franţei, Pierre Lellouche, care a declarat, potrivit AFP, că Franţa va face în aşa fel încât decizia europeană cu privire la intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen să nu fie luată până în vara lui 2011.

"Vă pot spune că ieri (miercuri - n.r.), în COREPER (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi - organism format din şefii reprezentanţelor statelor membre la UE care discută săptămânal şi pregătesc probleme de pe agenda europeană - n.r.), atât Franţa, cât şi Olanda, şi Germania nu s-au opus transmiterii către Parlamentul European a deciziei în vederea aderării la Spaţiul Schengen", a spus şeful statului.

Traian Băsescu a adăugat că, "deşi au fost discuţii dacă să se aştepte sau nu raportul din decembrie, s-a decis (...) începerea procedurii de aderare la Spaţiul Schengen".

Franţa va face în aşa fel încât decizia europeană cu privire la intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen să nu fie luată până în vara lui 2011, a declarat miercuri secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche.

"Trebuie să fim vigilenţi" cu privire la extinderea la România şi Bulgaria "care speră să adere la spaţiul Schengen în martie", a explicat Lellouche în faţa Comisiei pentru Afaceri Europene din Adunarea Naţională.

"Această extindere nu poate fi rezultatul automat al procesului de evaluare tehnică în curs de doi ani" şi, la fel ca Olanda, "suntem favorabili unei amânări a acestei decizii cel puţin până la raportul Comisiei privind aplicarea mecanismului de cooperare şi verificare, din vara lui 2011", a declarat el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici