Băsescu: Punctul de pornire pentru revizuirea Constituţiei trebuie să fie referendumul din 2009

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, la Academia Română, că punctul de pornire pentru modificarea Constituţiei trebuie să fie referendumul din 2009 privind legislativul unicameral cu 300 de parlamentari, iar orice altă variantă i-ar situa pe cei care o aplică "deasupra voinţei poporului".

323 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Punctul de pornire pentru revizuirea Constituţiei trebuie să fie referendumul din 2009

Băsescu: Punctul de pornire pentru revizuirea Constituţiei trebuie să fie referendumul din 2009 (Imagine: Shutterstock)

"Nimeni nu poate ignora articolul 1 din Constituţia României care precizează foarte clar că suveranitatea este a poporului, se exprimă în mod direct prin aleşi sau în mod direct prin referendum. Orice plecare de pe alte baze la revizuire este, după părerea mea, eronată, nedemocratică şi ar situa pe cei care fac gestul revizuirii, fără să ţin cont de actul de suveranitate din decembrie 2009, deasupra voinţei poporului. Sunt vorbe mari pe care ne-am obişnuit să le spunem, că reprezentăm poporul, că acţionăm în numele poporului, dar consider că este timpul să punem egal între vorbă şi faptă", a afirmat Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici