Băsescu: România va suporta efectul reducerii bugetului UE. Poate găsim un isteţ care să scape fără

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, la Bruxelles, că România va suporta efectul reducerii bugetului UE, el adăugând că poate se găseşte "un isteţ" care să meargă şi să scape fără reducere şi declarându-se "mai optimist" decât la plecarea de la Bucureşti.

523 afișări
Imaginea articolului Băsescu: România va suporta efectul reducerii bugetului UE. Poate găsim un isteţ care să scape fără

Băsescu: România va suporta efectul reducerii bugetului UE. Poate găsim un isteţ care să scape fără (Imagine: Shutterstock)

"România va suporta efectul reducerii. Este parte a pachetului. Problema este cum argumentăm o reducere mai mare, mai mică... Sau poate găsim un isteţ care vine să scape fără reducere", a declarat preşedintele Băsescu.

El a explicat şi cum se negociază tăierile din buget.

"Ştiţi cum se face un buget? (...) Toate ministerele îşi trimit solicitările. Bineînţeles, după ce le pui cap la cap, constaţi că ai un deficit de 20% şi tu ştii că trebuie să stai într-un deficit de 1,5-2-maxim 3%. Asta înseamnă să tai. Deci, acel buget pe care îl face prima dată Ministerul de Finanţe şi se duce cu el la premier şi vine în Guvern şi spune: «Fraţilor, ce mi-aţi cerut voi înseamnă un deficit de 20%. Acu' hai să stabilim de unde tăiem». Dar acel buget nu mai există de a doua zi. Nici cel de azi-noapte, care avea o reducere de 70 de miliarde, nu mai există, există doar nişte principii deja agreate. Cifrele vor fi repuse odată cu găsirea soluţiei pentru reducerea cu 30 de miliarde", a spus Băsescu.

Preşedintele s-a declarat "mai optimist" decât la plecarea de la Bucureşti.

El a mai explicat că până în ianuarie urmează un proces de negociere în care probabil structurile guvernamentale vor discuta cu structurile Comisiei Europene.

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici