- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (02.04.2014, 16:26)
- Andi Manciu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
BEC respinge candidatura lui Mircea Diaconu la europarlamentare
Biroul Electoral Central a respins, miercuri, candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare, a declarat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.
1345 afișări

Mircea Diaconu (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
BEC analizează în aceste zile candidaturile la PE.
Admiterea sau respingerea candidaturilor de către BEC trebuie să se facă până în 5 aprilie.
Formularea de contestaţii privind admiterea sau respingerea candidaturilor poate fi făcută până cel mai târziu la 10 aprilie, potrivit HG 80/2014 privind programul calendaristic al acţiunilor pentru europarlamentare.
Soluţionarea contestaţiilor privind admiterea sau respingerea candidaturilor se face în cel mult două zile de la înregistrarea contestaţiei, cel mai târziu 12 aprilie, de către Tribunalul Bucureşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trump califică acuzațiile federale drept „ridicole și nefondate”. Fostul președinte american, acuzat că a pus în pericol SUA prin păstrarea unor secrete nucleare
-
Războiul din Ucraina, ziua 107, anul 2. Contraofensiva ucraineană, ziua 3: guvernatorul rus al Hersonului ar fi fost grav rănit în urma unui atac ucrainean / Ucrainenii au străpuns liniile de apărare ruseşti şi avansează spre unele zone aflate sub ocupaţia invadatorilor
-
Protestul ţăranilor polonezi la graniţa cu Ucraina. Camioanele, forţate să se întoarcă din drum
-
Maşinile termice, condamnate pentru viitor: benzina ar putea costa în Europa 2,28 de euro pe litru
Termenul pentru soluţionarea apelului asupra contestaţiilor este de două zile de la înregistrarea cererii de apel, cel mai târziu 15 aprilie, de către Curtea de Apel Bucureşti.
Candidaturile rămân definitive cel mai târziu în 16 aprilie.
Mircea Diaconu şi-a depus, în 26 martie, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidatură şi listele de susţinători pentru a intra în alegerile europarlamentare în calitate de candidat independent. El anunţase în 19 martie că şi-a dat demisia din PNL şi va candida independent la alegerile europarlamentare.
Agenţia Naţională de Integritate a trimis BEC, tot în 26 martie, o informare în care se arăta că Mircea Diaconu nu îndeplineşte condiţiile legale de validare a candidaturii sale pentru Parlamentul European.
"Agenţia Naţională de Integritate comunică Biroului Electoral Central faptul că domnul Mircea Diaconu nu îndeplineşte condiţiile legale pentru validarea candidaturii acestuia pentru Parlamentul European. Considerentele pe care le avem în vedere sunt întemeiate pe următoarele: Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.3104/2012 prin care a fost respins recursul formulat de domnul Diaconu Mircea; Constituţia României republicată; Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative; Legea nr. 33/2007 - republicată privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European", se arată în informarea semnată de preşedintele ANI, Horia Georgescu, şi adresată preşedintelui BEC, Florentin Sorin Drăguţ.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



PROSPORT.RO

CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe