Boc: Calendarul maximal de reorganizare prevede finalizarea procesului până la alegerile locale 2012

Calendarul maximal al PDL pentru reorganizarea administrativă prevede finalizarea procesului până la alegerile locale de anul viitor, interval în care să fie adoptate şi legile de modificare a administraţiei, astfel încât noile consilii judeţene să înceapă imediat activitatea, afirmă premierul Boc.

1060 afișări
Imaginea articolului Boc: Calendarul maximal de reorganizare prevede finalizarea procesului până la alegerile locale 2012

Boc: Calendarul maximal de reorganizare prevede finalizarea procesului până la alegerile locale 2012

El a arătat la postul B1 TV că, după ce se va ajunge la un consens privind reorganizarea administrativă a ţării, trebuie stabilite şi atribuţiile noilor consilii judeţene, printr-un proiect de lege de modificare a Legii administraţiei publice.

Procesul presupune şi modificarea Legii serviciilor deconcentrate, printr-un act normativ care va stabili atât atribuţiile, dar şi numărul acestora, a precizat premierul.

Potrivit acestuia, legile subsecvente reorganizării administrative sunt în prezent în stadiu de pregătire la nivelul unui grup interministerial.

Boc a anunţat totodată că a solicitat fiecărui ministru să îi răspundă la două întrebări, respectiv care dintre atribuţiile serviciilor deconcentrate pot fi transferate la primării şi câte dintre aceste servicii mai trebuie păstrate ca şi oficii în municipiile reşedinţă de judeţ.El a precizat că discuţiile vor continua luni în coaliţie, urmând ca săptămâna viitoare să fie organizată o nouă întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu pe această temă.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că va invita partidele politice la dialog pe tema revizuirii Constituţiei şi pe cea a reorganizării administrative a ţării, în a treia decadă a lunii iunie.Traian Băsescu a adresat formaţiunilor parlamentare invitaţia de a participa, pe 21 iunie, la un dialog despre reorganizarea teritorială şi revizuirea Constituţiei, USL fiind invitată de la ora 14.00, iar reprezentanţii coaliţiei de la ora 16.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici