Boc, despre faptul că beneficiari de drepturi de autor stau la cozi pentru taxe: Doar o afirmaţie

Premierul Emil Boc a declarat, marţi seară, răspunzând unei întrebări legate de faptul că 500.000 de beneficiari de drepturi de autor sunt în postura de a se prezenta lunar la ghişee cu declaraţii pentru a plăti taxe, că este vorba despre o supoziţie, afirmând că o asemenea informaţie nu se confirmă.

36 afișări
Imaginea articolului Boc, despre faptul că beneficiari de drepturi de autor stau la cozi pentru taxe: Doar o afirmaţie

Boc, despre faptul că beneficiari de drepturi de autor stau la cozi pentru taxe: Doar o afirmaţie (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Nu am această informaţie. Am auzit-o azi (marţi, nr.) spusă doar ca dată şi ca supoziţie. Eu nu am cunoştiinţă despre aşa ceva. Atâta vreme cât situaţia nu există, este doar o afirmaţie... Oamenii stau la cozi, dar nu pentru situaţia pe care mi-o invocaţi... Va trebui să vină oamenii cu o analiză cerută, pentru că o asemenea afirmaţie pe care aţi auzit-o nu s-a confirmat", a declarat Emil Boc.

El i-a indicat pe miniştrii Sebastian Vlădescu şi Mihai Şeitan ca persoane care pot oferi informaţii ce ţin de componenta tehnică.

"Aceste afirmaţii trebuie să aibă acoperire. Pentru toate detaliile care ţin de componenta tehnică, ministrul Finanţelor Publice şi ministrul Muncii vă dau detalii. La mine asemenea informaţii, nu au ajuns pe masa Guvernului", a mai spus Boc.

El a participat marţi seara la o întâlnire cu senatorii PDL, cu care a declarat că a discutat despre priorităţile legislative.

Referitor la informaţiile conform cărora Guvernul a cerut parlamentarilor PDL să identifice proiectele neterminate din colegiile acestora, Boc a spus că subiectul nu a fost discutat marţi seara.

"Nu am discutat acest subiect. Faptul că ei ţin legătura cu miniştrii pentru anii viitori... Aţi văzut şi legea pe care am adoptat-o fixează ca obligaţie pentru toţi cei care, În România, ca primari, au lucrări începute şi neterminate să se ştie pe următorii 3 ani care sunt lucrările care se finalizează. Din acest punct de vedere, am înţeles că au fost unele discuţii cu miniştrii. Altă informaţie nu am", a conchis premierul.

Publicarea târzie a formularelor sau a conturilor în care pot fi viraţi banii pentru pensii şi şomaj, informarea deficitară şi lipsa explicaţiilor concrete au pus pe drumuri şi la cozi interminabile mii de oameni care până miercuri trebuie să dea contribuţii din ce au câştigat din drepturi de autor.

Regulile neclare şi diferite privind depunerea declaraţiilor pentru contribuţiile individuale la şomaj, pensie şi asigurări de sănătate au creat haos şi aglomeraţie la unele instituţii, oamenii care au venituri de natură profesională aşteptând până în ultima clipă să afle cum trebuie să procedeze.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici