Boc, întrebat dacă vrea o altă funcţie dacă nu va câştigă şefia PDL: Cu mine vorbiţi?

Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, a râs, joi, când a fost întrebat dacă va candida pentru o altă funcţie în cazul în care nu va câştiga şefia PDL, răspunzând apoi: "Cu mine vorbiţi? Cred că v-am dat răspunsul la această întrebare".

665 afișări
Imaginea articolului Boc, întrebat dacă vrea o altă funcţie dacă nu va câştigă şefia PDL: Cu mine vorbiţi?

Boc, întrebat dacă vrea o altă funcţie dacă nu va câştigă şefia PDL: Cu mine vorbiţi? (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)

Emil Boc a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, dacă se gândeşte să candideze la o altă funcţie în cazul în care nu va obţine funcţia de preşedinte al PDL.

Boc a râs şi a răspuns scurt: "Cu mine vorbiţi? Cred că v-am dat răspunsul la această întrebare".

Premierul a spus că liderul PDL Sălaj, deputatul Lucian Bode, este unul din cei 33 de preşedinţi de organizaţii care susţin moţiunea sa la Congres.

"Este o moţiune pentru a continua modernizarea României şi pentru ca PDL să continue guvernarea după 2012, împreună cu actualii parteneri de guvernare. Preşedintele PDL Sălaj este unul din cei 33 de preşedinţi de organizaţii care susţin moţiunea «România dreaptă - România puternică» pe care o voi depune la Congres, în 14-15 mai", a declarat Emil Boc.

Întrebat dacă se va ajunge la o negociere cu Vasile Blaga pentru funcţiile din partid sau dacă fiecare va veni cu acei candidaţi pe care îi va dori, Boc a răspuns că votul din Congres este singurul care va decide cine se va afla în Biroul Permanent Naţional.

"Pentru cei care nu ştiu cum merg lucrurile în PDL, le spun atât: votul la Congres e singurul care decide cine e în Biroul Permanent Naţional, alte poveşti sunt poveşti. Acolo vor fi 1.400 de oameni cel puţin, care se vor afla în cabina de vot, şi vor decide ei cum e mai bine pentru PDL, începând cu preşedintele şi continuând cu BPN", a spus Boc.

El a declarat că în PDL este democraţie şi că voturile se obţin prin convingere şi nu prin aranjamente de culise.

La Convenţia Naţională a PDL care se va desfăşura în 14 mai vor candida pentru funcţia de preşedinte al partidului actualul preşedinte, premierul Emil Boc, secretarul general al partidului, Vasile Blaga şi deputatul Theodor Paleologu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici