Boc spune că nu pleacă din PDL şi îşi exprimă din nou susţinerea pentru Elena Udrea

Fostul premier Emil Boc spune că nu pleacă din PDL şi că nu a avut nicio discuţie cu Vasile Blaga în acest sens, el declarând, totodată, că Elena Udrea este un adversar redutabil pentru Victor Ponta şi că România este pregătită să aibă o femeie în funcţia de preşedinte.

297 afișări
Imaginea articolului Boc spune că nu pleacă din PDL şi îşi exprimă din nou susţinerea pentru Elena Udrea

Boc spune că nu pleacă din PDL şi îşi exprimă din nou susţinerea pentru Elena Udrea (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

Întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă va demisiona din PDL, Emil Boc a răspuns negativ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Nu. Alte comentarii nu am de făcut", a spus Boc.

Întrebat, în continuare, dacă Vasile Blaga i-a cerut şi personal, nu doar în presă, să plece din PDL, Boc a spus nu a avut nicio discuţie cu preşedintele formaţiunii.

"Adversarul meu este USL, în forma rămasă, PSD, evident, nu în partea dreaptă sunt adversarii mei", a mai spus Emil Boc.

Întrebat, mai departe, de ce crede că Vasile Blaga nu îi cere demisia şi Monicăi Macovei, care este membru PDL şi candidează independent la Preşedinţie, Boc a spus că nu este în măsură să răspundă în locul altcuiva.

Întrebat de ce şi-a schimbat opţiunea iniţială, care privea susţinerea lui Klaus Iohannis, Boc a răspuns că la acea vreme nu erau anunţaţi toţi candidaţii la Preşedinţie.

"Elena Udrea a fost membru în Guvernul pe care l-am condus, o cunosc cel mai bine dintre toţi candidaţii, ştiu că are experienţă administrativă, proiectele pe care le-a realizat stau mărturie în acest sens, e un adversar redutabil la adresa lui Victor Ponta şi această campanie electorală are nevoie de un astfel de adversar redutabil la adresa lui Ponta. Ea poate fi unul dintre aceştia", a subliniat Emil Boc.

El consideră că România este pregătită pentru un preşedinte femeie.

"Întotdeauna a fost un început cândva. Orice drum începe cu primul pas şi trebuie să înceapă la un moment dat. Aşa a fost peste tot în lume. De ce în România să nu poată ajunge o femeie preşedinte? Să renunţăm la prejudecăţi şi la clişee şi să votăm omul, în funcţie de ceea ce spune, de ceea ce a făcut şi de proiectul pe care îl are. Dacă va reuşi acest lucru, va fi cu atât mai bine pentru fiecare", a menţionat fostul premier.

De asemenea, întrebat dacă se gândeşte să o sprijine sub o formă sau alta pe Elena Udrea în campania electorală, Emil Boc a spus că aceste aspecte urmează să fie discutate.

"Încă nu a început campania electorală. Nu am avut încă o discuţie", a mai spus Emil Boc.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, referitor la faptul că Emil Boc o susţine pe Elena Udrea la Preşedinţie că, "dacă Emil Boc se simte atras de un alt partid, nu are decât să-şi dea demisia din PDL şi să se înscrie într-un alt partid" şi a arătat că nu este "deloc demn acest demers".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici