Borbely: Nu suntem de acord cu mărirea cotei unice de la 16 la 22 la sută

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, afirmă că formaţiunea sa nu este de acord cu mărirea cotei unice de la 16 la 22 la sută, potrivit unei variante care ar fi fost discutată de liderii USL, apreciind că "ceea ce păgubeşte România cel mai mult" este schimbarea frecventă a legislaţiei.

113 afișări
Imaginea articolului Borbely: Nu suntem de acord cu mărirea cotei unice de la 16 la 22 la sută

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely (Iamgine: Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Laszlo Borbely a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii Uniunii nu sunt de acord cu ideea de mărire a cotei unice de la 16 la 22 la sută, arătând că aceasta "a funcţionat bine" şi a asigurat o stabilitate.

"Nu suntem de acord cu mărirea cotei unice. Pentru că a funcţionat bine, e stabilitate şi ceea ce păgubeşte România cel mai mult este că schimbăm tot timpul legislaţia. Deci, această cotă unică a funcţionat bine, nu trebuie schimbată", a spus Borbely.

Chestionat cu privire la cealaltă măsură care ar fi avută în vedere de Guvern, potrivit unor surse din USL, de scădere a TVA cu două puncte procentuale, Borbely a arătat că discuţia este "mai complexă".

"Dacă vorbim de 2016, vă închipuiţi câte discuţii vor fi pe tema aceasta", a mai spus el.

Surse din USL au declarat pentru MEDIAFAX că liderii USL au vorbit la finalul ultimei şedinţe a coaliţiei guvernamentale despre varianta reducerii TVA şi creşterii cotei unice în contextul discuţiilor legate de construcţia bugetară pentru anul 2014.

Discuţia ar fi avut loc, potrivit surselor citate, la finalul şedinţei USL de vineri, când a venit vorba despre modul în care se va construi bugetul de stat pe anul 2014 şi despre necesitatea unor fonduri suplimentare.

În acest context, premierul Victor Ponta ar fi avansat ideea creşterii cotei unice, în prezent de 16 la sută, dar şi a reducerii TVA, care acum este de 24 la sută. O variantă a fost ca acestea să ajungă la acelaşi nivel.

Conform surselor din USL, a fost vehiculat un cuantum de 20 sau 22 la sută pentru cota unică, respectiv pentru TVA sau o aducere a ambelor la un acelaşi nivel, în funcţie de eventuale simulări realizate pentru bugetul pe 2014.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a admis miercuri seară că a existat o discuţie la nivelul USL despre creşterea cotei unice, dar una "informală" şi "ipotetică", menţionând că nu a fost avansată însă ca propunere din partea PSD sau a PNL şi nimeni nu a susţinut-o.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici