Camera Deputaţilor precizează că Gigi Neţoiu nu ia bani de la forul legislativ, după condamnare

Deputatul Gigi Neţoiu nu ia niciun drept bănesc de la Camera Deputaţilor, din momentul condamnării sale definitive cu închisoare, a precizat, miercuri, secretarul Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu.

96 afișări
Imaginea articolului Camera Deputaţilor precizează că Gigi Neţoiu nu ia bani de la forul legislativ, după condamnare

Gigi Neţoiu (Imagine: Darius Mitrache/Mediafax Foto)

Ciolacu a precizat că membrii Biroului Permanent al Camerei au fost informaţi de acest lucru de secretarul general al acestui for legislativ.

”Secretarul general al Camerei ne-a specificat faptul că domnul Neţoiu nu ia niciun drept din momentul condamnării, nu ia niciun drept bănesc, dar apare ca parlamentar pentru că de la dânsul nu am primit decizia definitivă de la instanţă”, a spus Marcel Ciolacu.

Deşi a fost condamnat în urmă cu un an, Gigi Neţoiu încă figurează pe lista deputaţilor din Parlamentul României.

TITLURILE ZILEI

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că Biroul Permanent al Camerei aşteaptă decizia instanţei de condamnare definitivă pentru a putea să-l scoată pe Gigi Neţoiu din ”cvorumul” acestui for legislativ.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Gigi Neţoiu, în martie 2014, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici